În timp ce Uniunea Europeană își pregătește următorul buget multianual într-un context marcat de război, competiție economică și insecuritate la frontiera estică, România încearcă să își redefinească propriile priorități în interiorul acestei noi arhitecturi europene. La București, președintele Nicușor Dan a pledat pentru menținerea unui rol important al coeziunii și agriculturii, dar și pentru un acces mai larg la fondurile destinate competitivității, în timp ce António Costa a insistat asupra nevoii ca viitorul buget să răspundă noilor realități de securitate și să consolideze competitivitatea și reziliența Europei. Dincolo de declarațiile oficiale, discuția ridică o întrebare mai importantă: poate România transforma importanța sa strategică pe flancul estic într-un avantaj la masa negocierilor pentru viitorul buget al UE?

România vrea coeziune, dar trebuie să intre în noua logică a competitivității

Mesajul lui Nicușor Dan a fost foarte clar: România își dorește un buget european „ambițios”, cu sume consistente pentru coeziune și agricultură, tocmai pentru reducerea decalajelor dintre statele membre. Este poziția tradițională a unui stat care încă vede politica de coeziune drept unul dintre principalele instrumente prin care apartenența la UE se traduce în dezvoltare economică.

Dar declarația președintelui român a conținut și o nuanță importantă. Acesta a insistat asupra noului pilon de competitivitate și asupra faptului că firmele din statele mai puțin dezvoltate, inclusiv din România, trebuie să poată avea acces la aceste fonduri. Asta arată că Bucureștiul înțelege schimbarea de paradigmă care are loc la Bruxelles: coeziunea nu mai poate fi apărată doar prin argumentul reducerii decalajelor, ci trebuie legată de capacitatea Europei de a deveni mai competitivă.

Iar aici interesele României și noua agendă europeană se pot întâlni. Dacă noul buget va direcționa mai multe resurse către competitivitate, România trebuie să se asigure că nu rămâne în afara acestei tranziții și că fondurile destinate companiilor, inovării și investițiilor ajung și în economiile care încă încearcă să recupereze decalajul față de vestul Europei.

Nu este întâmplător nici faptul că președintele a vorbit despre reducerea birocrației și despre o mai mare flexibilitate în utilizarea fondurilor. România nu cere doar bani, ci încearcă să evite ca o parte din avantajul financiar al viitorului buget să fie pierdută în mecanisme administrative greoaie.

„Finite resources”: adevărata luptă este pentru priorități

António Costa a formulat probabil cel mai important avertisment al întâlnirii atunci când a vorbit despre necesitatea de a lucra în limitele unor resurse finite („finite resources”). În viziunea sa, noul buget trebuie să finanțeze apărarea și securitatea, competitivitatea și inovarea, reziliența strategică, dar, în același timp, să continue să susțină coeziunea și agricultura.

Aici se află, de fapt, problema politică a următorilor ani. Europa are mai multe priorități decât înainte, dar nu are automat și mai mulți bani. Iar dacă apărarea, Ucraina, competitivitatea, energia și extinderea vor ocupa un loc mai important în buget, întrebarea inevitabilă este ce va rămâne pentru politicile tradiționale ale Uniunii și cine va suporta costul acestei schimbări.

De altfel, din informațiile obținute de la surse politice, România se pregătește pentru un scenariu în care contribuția sa la bugetul european ar putea crește, în timp ce sumele pe care le va primi, proporțional, ar putea scădea. Dacă această perspectivă se confirmă în negocierea finală, ea ar marca o schimbare importantă pentru România: de la unul dintre principalii beneficiari ai politicii de coeziune la un stat care va trebui să justifice de ce o contribuție europeană mai mare trebuie să se întoarcă în economie sub alte forme.

În același timp, Costa a făcut o legătură directă între securitatea României și securitatea Europei. Referirea sa la incidentele recente de la Marea Neagră și la încălcările spațiului aerian românesc nu a fost doar un mesaj de solidaritate diplomatică. Ea arată că poziția României pe flancul estic îi poate oferi Bucureștiului un argument suplimentar în această nouă competiție pentru resurse europene, iar investițiile în România pot fi prezentate nu doar ca investiții în convergență, ci și ca investiții în securitatea Uniunii.

Aceeași logică apare în discursul lui Costa despre Republica Moldova. El a descris extinderea UE drept una dintre cele mai importante investiții geopolitice ale Europei și a inclus explicit Moldova, Ucraina și Balcanii de Vest în această logică.

Momentul este cu atât mai interesant cu cât, cu doar câteva zile înainte, Islanda a respins prin referendum reluarea negocierilor de aderare la UE. În acest context, pentru Bruxelles devine cu atât mai importantă consolidarea perspectivei europene a statelor candidate care văd aderarea nu doar ca pe un proiect economic, ci și ca pe o ancoră strategică. Moldova și Ucraina sunt, din această perspectivă, mai mult decât viitori membri: sunt piese ale arhitecturii de securitate pe care UE încearcă să o construiască la frontiera sa estică.

Ce poate câștiga România din această schimbare?

România are aici o oportunitate, dar și o problemă. Poziția sa geografică și rolul său în securitatea flancului estic au devenit mai importante decât erau atunci când a fost negociat actualul buget european. Costa a spus explicit că securitatea României este securitatea Europei, iar acest lucru schimbă, într-o anumită măsură, argumentul Bucureștiului la masa negocierilor.

Dar România va trebui să demonstreze că poate transforma această importanță strategică în proiecte, infrastructură, competitivitate și capacitate economică. Nu este suficient să fii important pentru securitatea Europei, ci trebuie să poți demonstra că banii europeni investiți produc valoare pentru Europa.

Aici se întâlnesc cele două discursuri de la București. Nicușor Dan vorbește despre coeziune, competitivitate și flexibilitate, în timp ce António Costa vorbește despre securitate, reziliență și un nou mod de alocare a resurselor.

Negocierile care urmează vor trebui să producă un compromis asupra bugetului până la sfârșitul anului, pentru ca noul cadru financiar să poată începe la 1 ianuarie 2028. Tocmai de aceea, vizita lui Costa la București trebuie privită mai puțin ca un exercițiu diplomatic și mai mult ca parte a unei negocieri europene care intră într-o etapă decisivă.

Întrebarea pentru România nu este, în final, doar cât va primi din următorul buget european. Este dacă va reuși să convingă Europa că investiția în convergența României este, în noua paradigmă, și o investiție în competitivitatea și securitatea întregii Uniuni.

Citește și