Agricultura românească trece prin una dintre cele mai delicate perioade ale ultimului deceniu, iar semnalul de alarmă nu vine din partea politicienilor sau a instituțiilor statului, ci chiar de la cei care țin în viață acest sector. Nicu Vasile, președintele LAPAR, spune răspicat ceea ce fermierii discută de ani de zile în șoaptă: România nu are o strategie, nu are o direcție și, mai grav, nu are capacitatea de a-și apăra interesele în fața marilor decidenți.
„Nu știm să gândim unitar și național”, avertizează Vasile. O frază simplă, dar care rezumă întreaga arhitectură a unui eșec politic și economic.
Un sector puternic pe hârtie, dar vulnerabil în realitate
La prima vedere, România pare o țară agricolă robustă. Suprafață vastă, producții mari, exporturi consistente. În realitate, spune Vasile, tot acest potențial se pierde pe drum. Fermierii lucrează mult, investesc, cresc, dar nu reușesc să se conecteze la piață în mod real.
„Avem ferme puternice, dar nu avem capacitatea să intrăm în magazine”, este constatarea care demască una dintre cele mai dureroase vulnerabilități: România produce, dar nu contează în propriul lanț alimentar. Fără centre de colectare, fără cooperative funcționale, fără contracte colective și fără o infrastructură comercială, munca fermierilor se oprește înainte să ajungă la consumator.
Statul nu negociază pentru fermieri. Nici măcar nu încearcă
Un alt punct sensibil în discursul lui Vasile este lipsa lobby-ului. Nu doar la nivel european, ci chiar în interiorul României, acolo unde strategiile agricole se schimbă odată cu garniturile politice.
Când alte state își trimit cele mai puternice federații agricole să negocieze la Bruxelles, România ajunge la masa discuțiilor fără o poziție comună, fără un mandat clar și fără argumente solide.
Consecința? Țara noastră aplică regulile europene cel mai strict, cele mai costisitoare, cel mai literal — chiar și atunci când ar avea dreptul să solicite derogări, tranziții sau adaptări la specificul local.
Lipsa de lobby devine astfel pierdere economică.
Un lanț rupt în bucăți: fermieri, procesatori, retaileri — fiecare în altă direcție
Agricultura nu mai este de mult doar despre producție. Este despre lanțul complet: fermă, procesare, distribuție, piață.
Iar aici, spune Vasile, România este fracturată.
În alte țări, fermierii, procesatorii și comercianții lucrează în structuri comune, negociază împreună, își coordonează investițiile, se protejează reciproc. În România, fiecare luptă singur.
Consecința este că valoarea adăugată se creează în altă parte:
-
materia primă pleacă din România,
-
profitul se întoarce în țările care o procesează,
-
fermierii rămân vulnerabili,
-
consumatorii plătesc mai mult.
O țară agricolă fără direcție — și fără timp de pierdut
Avertismentul lui Nicu Vasile nu este doar o analiză tehnică. Este un strigăt de urgență. Agricultura românească riscă să piardă definitiv oportunități care nu se vor mai întoarce: modernizarea lanțurilor logistice, investițiile în procesare, digitalizarea fermelor, protejarea pieței interne.
„Trebuie să gândim unitar”, insistă Vasile.
Un mesaj simplu, dar pe care niciun guvern nu l-a transformat în politică publică.
Concluzie: România are pământ. România are fermieri. România nu are strategie.
Acesta este esențialul.
Agricultura românească nu duce lipsă de oameni muncitori, teren fertil sau potențial economic.
Predă, însă, totul — piață, bani, influență — din cauza unei lipse de viziune națională.
Ceea ce transmite Nicu Vasile este limpede: dacă nu reconstruim lanțul agricol și dacă nu formăm structuri de lobby reale, România rămâne o țară care produce mult, dar decide puțin și câștigă prea puțin.
Este un avertisment pe care decidenții nu își mai permit să îl ignore.
