Timișoara găzduiește reuniunea miniștrilor de Externe ai Inițiativei Central Europene
România va găzdui la Timișoara, în perioada 5-6 noiembrie 2026, reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Inițiativei Central Europene (ICE), a anunțat Ministerul Afacerilor Externe printr-un comunicat transmis miercuri.
Evenimentul va avea loc în contextul președinției-în-exercițiu a României în cadrul organizației pe parcursul anului 2026 și va fi organizat împreună cu prima ediție a Forumului Timișoara pentru Valori Europene (Timisoara Forum for European Values).
Reuniunea ministerială va marca încheierea mandatului României la conducerea ICE și este prevăzută adoptarea unei declarații politice comune a miniștrilor de externe. Aceasta va aborda teme regionale, sprijinirea integrării europene a statelor candidate, consolidarea rezilienței regionale în actualul context de securitate, întărirea cooperării regionale și reafirmarea rolului special al organizației.
MAE precizează că Inițiativa Central Europeană reprezintă „o platformă indispensabilă pentru dialog politic și cooperare practică, facilitând legăturile directe între statele membre UE și statele candidate din Balcanii de Vest și Vecinătatea Estică”.
Prin proiectele dezvoltate în cadrul organizației, ICE contribuie la reducerea decalajelor dintre state și la transferul de bune practici. „Prin îmbinarea dimensiunii politice cu cea practică, prin realizarea și implementarea de proiecte, ICE contribuie la reducerea decalajelor de dezvoltare și la transferul de bune practici în regiune, sprijinind eforturile țărilor candidate în procesul de apropiere de obiectivul aderării la UE”, se arată în comunicat.
România a preluat președinția ICE la 1 ianuarie 2026 sub motto-ul „Closer in the Region, stronger in Europe”. Ministerul consideră că acest mandat ajută la consolidarea profilului țării în Europa Centrală și de Sud-Est. „Prin asumarea mandatului de președinție a Inițiativei Central Europene, sub motto-ul «Closer in the Region, stronger in Europe», România, stat membru al organizației din 1996, își consolidează profilul și vizibilitatea în regiune, aducând o contribuție națională directă la stabilitatea zonei”, transmite MAE.
Agenda reuniunii de la Timișoara se va concentra pe pilonii strategici stabiliți de România pentru acest mandat. Primul vizează sprijinul pentru extinderea Uniunii Europene, cu un „sprijin ferm pentru extinderea UE, prin susținerea activă a statelor candidate în implementarea reformelor necesare, promovarea intereselor acestora la nivelul instituțiilor europene și menținerea unui sprijin multidimensional solid pentru Ucraina”.
Un alt obiectiv este consolidarea rezilienței societale și combaterea amenințărilor hibride. Ministerul menționează „protejarea spațiului informațional împotriva amenințărilor hibride și a dezinformării, un subiect de importanță capitală pentru securitatea regională și totodată pentru UE”.
Pe agenda reuniunii se află și dezvoltarea infrastructurii, iar statele participante vor analiza „cele mai bune modalități de modernizare a infrastructurilor critice de transport, energie și date, asigurând o interconectare sporită între statele ICE și restul Uniunii Europene”.
Ministerul Afacerilor Externe explică alegerea Timișoarei prin faptul că integrarea europeană trebuie să devină tangibilă prin acțiuni concrete la nivelul comunităților locale. „Pentru România este important ca integrarea europeană să devină tangibilă prin acțiuni concrete la nivelul comunităților locale, motiv pentru care Timișoara, simbol al multiculturalismului și promotor activ al valorilor europene a fost aleasă gazdă a reuniunii ministeriale, în consonanță cu obiectivele Timisoara Forum for European Values”, se precizează în comunicat.
Forumul, organizat de Primăria Municipiului Timișoara, va reuni lideri politici, experți și reprezentanți ai societății civile. Evenimentul va include teme precum democrația și statul de drept, libertatea, reziliența economică, extinderea Uniunii Europene și cooperarea regională.
„Pe parcursul a două zile, forumul va găzdui o serie de dezbateri și conferințe publice, alături de sesiuni de lucru dedicate experților și factorilor de decizie. Timișoara devine astfel un spațiu al dialogului european, în care perspective diferite se întâlnesc pentru a căuta răspunsuri la întrebările care vor modela viitorul continentului”, precizează MAE.
Ministerul consideră că organizarea simultană a celor două evenimente va oferi o platformă pentru miniștrii afacerilor externe, experți și lideri de opinie în vederea promovării de soluții pentru o Europă mai sigură, mai conectată, mai adaptată la dezvoltările din plan internațional și mai prosperă.
Inițiativa Central Europeană este cel mai extins forum de cooperare regională din Europa Centrală și de Sud-Est și reunește 16 state: nouă membre UE – Bulgaria, Cehia, Croația, Italia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria – și șapte state candidate – Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia de Nord, Republica Moldova, Muntenegru, Serbia și Ucraina.


