Oana Țoiu s-a întâlnit cu omologul german la ONU și i-a mulțumit pentru solidaritate
„A fost o plăcere să mă întâlnesc cu omologul meu german, Johann Wadephul, la Consiliul de Securitate al ONU, la New York. I-am mulțumit pentru solidaritatea Germaniei în urma recentului incident nesăbuit provocat de o dronă rusească la Galați, România”, a transmis Oana Țoiu pe platforma X.
Cei doi oficiali au discutat despre evoluțiile de securitate din Europa și Orientul Mijlociu.
„Am făcut schimb de opinii privind importanța și relevanța ridicată a Consiliului de Securitate al ONU în apărarea păcii și securității și în respectarea dreptului internațional”, a subliniat Oana Țoiu.
Oana Țoiu a fost la New York pentru reuniunea Consiliului de Securitate al ONU, convocată la solicitarea României după incidentul din Galați, unde o dronă rusească a căzut pe un bloc.
56 de țări au denunțat la ONU comportamentul „inacceptabil” al Rusiei, după incidentul din Galați.

