Netanyahu acuză „stat polițienesc” și „persecuție politică” în dosarul de corupție
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a reacționat dur în timpul unui interogatoriu în cazul 2000, acuzând anchetatorii de „stat polițienesc”, „Stasi” și „persecuție politică”.
Potrivit relatărilor editorului Yedioth Ahronoth, Arnon (Noni) Mozes, și Kann news, Netanyahu a lovit masa și a strigat aceste acuzații după ce i-au fost semnalate inconsecvențe în declarații. El a acuzat anchetatorii că utilizează programe spyware „într-o campanie de a răsturna un prim ministru”.
Judecătoarea Rivka Friedman-Feldman a încercat în mod repetat să-l calmeze, însă Netanyahu a continuat să strige, spunând judecătorilor că „veți petrece fiecare zi în această sală de judecată” din cauza a ceea ce a numit un tratament rușinos.
Times of Israel relatează pe larg despre procesul lui Benjamin Netanyahu, menționând că acesta este „adesea prezentat ca o anomalie democratică: un prim-ministru în exercițiu care se prezintă în fața unei instanțe în timp ce conduce țara printr-un război pe mai multe fronturi, sub lupa întregii lumi”.
Timp de aproape un deceniu, anchetatorii, procurorii, avocații apărării și judecătorii au alocat resurse enorme pentru a răspunde la o întrebare simplă în formularea sa, dar extraordinar de dificil de dovedit: și-a folosit prim-ministrul funcția pentru a obține beneficii private sau politice?
Anchetele au început în 2016, rechizitoriul a fost depus în 2019, iar procesul a început în 2020. După șase ani, nu a fost pronunțată nicio hotărâre de primă instanță.
În majoritatea țărilor democratice, astfel de proceduri împotriva șefului executiv ar fi fost suspendate până la sfârșitul mandatului, fie prin imunitate temporară, fie din motive de oportunitate politică. În Israel, nimic de genul acesta nu s-a întâmplat.
Poliția a investigat, procuratura a pus sub acuzare, iar judecătorii judecă. Potrivit jurnaliștilor, indiferent dacă Netanyahu este considerat victima unui exces judiciar sau un lider care trebuie să răspundă pentru acțiunile sale, puține democrații ar permite instituțiilor să dedice atât de mult timp și resurse examinării conduitei unui șef de guvern în exercițiu pe o perioadă atât de lungă.
Criticii procesului îl consideră o dovadă a unei instituții judiciare conduse nu doar de considerații juridice, ci și de dorința de a influența viitorul politic al țării. Apărătorii susțin contrariul: că demonstrează că nimeni nu este deasupra legii.
Susținătorii lui Netanyahu invocă slăbiciuni în proceduri, cum ar fi mărturii ezitante ale martorilor cheie ai statului, dispute privind cronologia întâlnirii centrale din Dosarul 4000, discuții neconcludente în Dosarul 2000 și interpretări discutabile ale cadourilor implicate în Dosarul 1000, ca dovadă că nu a fost stabilit niciun schimb ilegal de favoruri dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Acuzarea afirmă că dosarul său nu se bazează pe o singură probă sau martor decisiv, ci pe convergența unor indicii a căror importanță urmează să fie evaluată de judecători.
Cazul evidențiază independența extraordinară a autorităților polițienești și a procuraturii din Israel față de puterea politică. În multe țări, o astfel de anchetă nu ar fi început niciodată sau ar fi fost îngropată în liniște. În Israel, a prosperat.
Totuși, această independență ridică întrebări privind echilibrul puterilor. Deși sistemul judiciar trebuie să fie suficient de independent pentru a investiga oficialii puternici, trebuie să acționeze cu diligență, proporționalitate și reținere.
Durata îndelungată a procedurii, care se întinde pe aproape un deceniu, ridică întrebarea dacă justiția mai servește pe deplin democrației atunci când devine o sursă majoră de paralizie politică.
Netanyahu, aflat în centrul acestui proces, nu este un inculpat nervos sau agresiv, ci unul calm, metodic și remarcabil de disciplinat. Audiere după audiere, contestă faptele, nu recunoaște nicio vină, critică metodele de investigație și contestă anumite concluzii la care a ajuns acuzarea. Cu toate acestea, continuă să se prezinte în fața instanței și nu a pus niciodată la îndoială legitimitatea autorității judecătorilor de a-l judeca.
