Fregată olandeză interceptată de nave chineze în Marea Chinei de Sud
Fregata olandeză HNLMS De Ruyter a fost interceptată de navele armatei chineze în Marea Chinei de Sud, potrivit Clash Report. Incidentul s-a produs în apropierea Insulelor Paracel.
Chinezii au trimis în zonă nave de război, corvete și avioane de luptă J-16. De asemenea, ei au aplicat bruiaj electronic pentru a forța nava și elicopterul său să părăsească apele pe care Beijingul le revendică.
În replică, Olanda a spus că își exercita libertatea de navigație în conformitate cu legislația internațională.
Oficialii de la Beijing revendică aproape toată Marea Chinei de Sud, o rută comercială globală foarte importantă. Alte țări, precum Filipine, Vietnam, Malaysia, Brunei și Taiwan revendică și ele unele părți ale mării.

