Paris și Berlin, două modele pentru reînarmarea Europei: autonomie industrială versus acces rapid la capabilități

Franța și Germania susțin oficial consolidarea industriei europene de apărare, însă diferențele dintre cele două capitale privind modul în care Europa trebuie să se reînarmeze rămân semnificative. Parisul insistă asupra reducerii dependențelor strategice și a unei preferințe pentru producția europeană, în timp ce Berlinul acordă o pondere mai mare disponibilității rapide a capabilităților și menținerii cooperării industriale cu Statele Unite.

Divergența nu privește necesitatea creșterii cheltuielilor militare, asupra căreia cele două state sunt în mare măsură de acord, ci modul în care noile resurse financiare trebuie transformate în capacitate militară: prin dezvoltarea prioritară a industriei europene sau prin combinarea acesteia cu achiziții și acorduri tehnologice cu parteneri din afara Uniunii.

Diferențele au devenit vizibile inclusiv în proiectele comune franco-germane, după abandonarea în iunie a componentei de avion de luptă a programului Future Combat Air System (FCAS), unul dintre cele mai ambițioase proiecte militare europene. Reuters a relatat că ruptura a fost provocată de divergențe privind conducerea industrială, împărțirea responsabilităților și arhitectura programului. (Reuters)

Franța insistă asupra „preferinței europene”

Poziția Parisului pornește de la conceptul autonomiei strategice europene. Emmanuel Macron a susținut în repetate rânduri că o creștere a bugetelor militare europene nu este suficientă dacă o proporție importantă a noilor comenzi este direcționată către producători din afara continentului.

Președintele francez a reafirmat în februarie, la Conferința de Securitate de la München, necesitatea unei „preferințe europene” pentru sectoarele strategice, inclusiv apărare, spațiu, inteligență artificială și materii prime critice. Argumentul Parisului este că Europa nu își poate reduce vulnerabilitățile strategice dacă rămâne dependentă de furnizori externi pentru sistemele militare esențiale. (elysee.fr)

Miza financiară este considerabilă. În propunerea pentru bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, Comisia Europeană a prevăzut 131 de miliarde de euro pentru apărare, securitate și spațiu prin Fondul European pentru Competitivitate, de aproximativ cinci ori mai mult decât finanțarea disponibilă în actualul cadru financiar. (European Commission)

Parisul dorește ca o parte cât mai mare a acestor resurse să consolideze direct baza industrială și tehnologică de apărare europeană.

Regula de 65% nu se aplică tuturor achizițiilor militare europene

Pragul de 65% trebuie însă delimitat precis. Nu există o regulă generală potrivit căreia toate echipamentele militare cumpărate în Uniunea Europeană trebuie să fie fabricate în proporție de 65% în Europa.

Criteriul se aplică anumitor instrumente europene de finanțare. În cadrul programului EDIP, cel puțin 65% din costul componentelor produselor eligibile trebuie să provină din UE sau din statele asociate. În cazul instrumentului SAFE, costul componentelor provenite din afara UE, Ucrainei și statelor SEE/AELS eligibile nu poate depăși 35%. (Consilium)

Pentru anumite categorii de armament strategic există și condiții suplimentare privind controlul asupra proiectării și posibilitatea modificării sistemelor fără restricții impuse de state terțe.

Discuția dintre Paris și Berlin privește tocmai cât de restrictive trebuie să devină aceste criterii în viitoarele instrumente europene și cât spațiu trebuie păstrat pentru producția sub licență, transferuri tehnologice și achiziții de la aliați.

Berlinul pune accent pe viteză și pe accesul la tehnologie americană

Germania nu contestă necesitatea consolidării industriei europene. Declarația franco-germană din 17 iulie stabilește explicit obiectivul dezvoltării unei baze industriale europene solide și al reducerii dependențelor strategice. (elysee.fr)

Berlinul este însă mai deschis decât Parisul către integrarea tehnologiei americane în propriul proces de reînarmare.

Germania a solicitat Statelor Unite posibilitatea achiziționării rachetelor de croazieră Tomahawk și a lansatoarelor terestre Typhon. Guvernul german a confirmat în iulie că Washingtonul și-a exprimat disponibilitatea de principiu pentru această achiziție, însă detaliile industriale nu fuseseră încă stabilite. Nu există, în acest moment, o confirmare oficială că Tomahawk va fi produs sub licență în Germania. (Bundeswehr)

În alte domenii, cooperarea industrială americano-germană este deja mult mai avansată. Lockheed Martin și Rheinmetall au convenit în iulie producerea rachetelor balistice ATACMS în Germania, ceea ce ar reprezenta prima fabricare a acestui sistem în afara Statelor Unite. (Reuters)

În domeniul Patriot, trebuie de asemenea făcută o distincție între variantele sistemului. Germania participă deja la dezvoltarea capacității europene de producție pentru interceptoarele PAC-2 GEM-T, în timp ce pentru PAC-3 Statele Unite au convenit, deocamdată, crearea în Europa a unei facilități de mentenanță și au lăsat deschisă posibilitatea unei viitoare producții în afara teritoriului american. (Reuters)

Strategia germană este astfel mai apropiată de modelul în care tehnologia externă poate fi adusă în Europa prin producție locală, transferuri industriale și parteneriate, în locul unei separări stricte între sisteme europene și non-europene.

Sistemul german de sateliți militari și problema fragmentării

Divergențele sunt vizibile și în domeniul spațial.

Germania intenționează să dezvolte o constelație militară proprie de aproximativ 100 de sateliți pe orbită joasă, un proiect estimat la aproximativ 10 miliarde de euro. Sistemul ar funcționa separat de IRIS², constelația europeană de comunicații securizate, iar inițiativa germană a provocat temeri privind duplicarea investițiilor și fragmentarea infrastructurilor strategice europene. (Reuters)

Totuși, Berlinul și Parisul nu au decis să dezvolte două sisteme complet izolate. În declarația comună din 17 iulie, cele două guverne au convenit să examineze interoperabilitatea dintre IRIS² și viitoarea constelație germană, cu obiectivul construirii unor sisteme spațiale federate, păstrând în același timp suveranitatea asupra serviciilor naționale. (elysee.fr)

Diferența rămâne însă relevantă: Franța privește IRIS² drept unul dintre instrumentele autonomiei strategice europene, în timp ce Germania consideră necesară și construirea unor capabilități militare naționale dedicate.

FCAS a eșuat, dar MGCS nu a fost abandonat

Cea mai vizibilă consecință a tensiunilor franco-germane rămâne prăbușirea proiectului FCAS.

Programul, lansat pentru dezvoltarea unei noi generații de avioane de luptă și a unei arhitecturi aeriene conectate, a fost blocat de conflictele dintre Dassault Aviation și Airbus privind conducerea industrială și distribuția tehnologiilor. Germania a oprit în iunie proiectul de avion de luptă, iar Parisul și Berlinul au început să caute formule alternative de cooperare pentru viitoarele sisteme aeriene. (Reuters)

Situația programului Main Ground Combat System, destinat viitoarei generații de sisteme terestre de luptă, este diferită. MGCS nu a fost abandonat.

La reuniunea Consiliului franco-german de apărare și securitate din 17 iulie, cele două state au convenit să continue lucrările printr-un program de cercetare destinat unui sistem de luptă colaborativ, adaptabil platformelor terestre cu și fără echipaj. (elysee.fr)

Prin urmare, eșecul FCAS demonstrează dificultățile cooperării industriale franco-germane, dar nu permite concluzia că toate marile proiecte militare comune dintre Paris și Berlin sunt în curs de dezintegrare.

Două modele pentru aceeași problemă strategică

Tensiunea dintre Franța și Germania reflectă o dilemă mai largă a reînarmării europene.

Parisul argumentează că sutele de miliarde de euro care vor fi investite în apărare trebuie utilizate pentru a crea o bază industrială capabilă să ofere Europei autonomie tehnologică pe termen lung. Berlinul pune un accent mai mare pe urgența operațională și consideră că accesul la tehnologii americane, inclusiv prin producție europeană sub licență și parteneriate industriale, poate contribui la închiderea rapidă a deficitului de capabilități.

Analistul Paul Maurice, secretar general al Comitetului de studii privind relațiile franco-germane din cadrul IFRI, a descris această evoluție drept o logică de tip „Germany First”, în care Berlinul urmărește simultan cooperarea europeană și acordurile cu industria americană. Formula reprezintă însă evaluarea analistului, nu o caracterizare oficială a guvernului francez. (Le Monde.fr)

Parisul și Berlinul continuă, în același timp, să coopereze în domenii precum apărarea antirachetă, capabilitățile de lovire la mare distanță, sistemele terestre, spațiul și descurajarea nucleară. Declarațiile comune adoptate în iulie arată că cele două capitale încearcă să izoleze eșecul FCAS și să păstreze funcțional nucleul cooperării militare bilaterale. (elysee.fr)

Problema fundamentală rămâne însă nerezolvată: Europa trebuie să se înarmeze suficient de repede pentru a răspunde amenințărilor imediate, dar în același timp trebuie să decidă cât din această reînarmare va construi o capacitate industrială proprie și cât va continua să depindă de tehnologia și producția aliaților din afara Uniunii.