Diana Buzoianu afirmă că PSD pregătește modificări pentru permanentizarea posturilor în instituțiile Ministerului Mediului
Diana Buzoianu a declarat recent că reprezentanți ai PSD pregătesc concursuri pentru ocuparea permanentă a unor posturi-cheie în instituțiile aflate în subordinea Ministerului Mediului.
Ministra Mediului a precizat că a aflat despre această activitate în contextul unei crize politice și a atras atenția asupra riscului ca astfel de demersuri să blocheze reformele în instituțiile din subordine. „O să vă dau un exemplu. Zilele acestea am aflat despre autoritățile din subordine a Ministerului Mediului, că este o foarte mare forfotă, că se pregătesc să fie date concursuri de către reprezentanții PSD ca să fie ocupate anumite posturi-cheie din instituție”, a spus Buzoianu.
Ministra a subliniat că, în cazul în care va constata că aceste demersuri sunt motivate politic, vor urma evaluări și persoanele implicate nu vor mai putea fi nominalizate de către Ministerul Mediului. „Vă garantez că în momentul în care voi afla că pe linie politică cineva pregătește permanentizarea unor posturi, acum, pe ultima sută de metri, ca să nu mai poată să fie luate măsuri de reformă, vor exista, în mod evident, niște evaluări și, da, dacă sunt oameni care sabotează în acest fel instituțiile din subordine a Ministerului Mediului, ei nu vor mai putea să fie nominalizați, din punctul meu de vedere, de Ministerul Mediului. Adică, în cazul de față, eu cât sunt Ministru al Mediului”, a afirmat Diana Buzoianu.
Întrebată dacă se referă în mod special la instituții conduse interimar, ministra a explicat că problema este mai largă. „În momentul de față există peste tot posturi care sunt ocupate, fie prin concurs, fie prin interimar numit de către directorii de la respectivele instituții din subordine. Ei bine, în aceste zile de criză politică, anumiți reprezentanți, am aflat așa pe surse că este o foarte mare forfotă, că anumiți reprezentanți din subordine a Ministerului Mediului deja pregătesc dosarele să dea drumul la concurs, să-și permanentizeze anumiți oameni pe posturile unde ei erau, de fapt, numiți interimar.”
Buzoianu a transmis că nu va permite „un astfel de teatru de prost gust pe banii și pe nervii românilor” și a subliniat că posturile politice nu vor fi permanentizate în absența competențelor necesare. „Deci în niciun caz nu se vor permanentiza posturi politice pentru niște oameni care nu vor putea să demonstreze că au competența necesară și nu în plină criză politică când nimeni nu se uită pe subiectul acesta, repede, rapid, lansăm niște concursuri și punem acolo niște oameni care să fie permanent acolo”, a afirmat aceasta.

