Cum ar putea arăta Guvernul Tomac. Numele discutate pentru principalele ministere

2 Min Citire

Posibile nume pentru principalele ministere în Guvernul Tomac

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, joi, pe Eugen Tomac pentru funcția de premier, iar mai multe nume sunt vehiculate pentru structura viitorului Cabinet.

Șeful statului a spus că, „pentru că partidele nu se înțeleg între ele, singura soluție este un prim-ministru independent de partidele din Parlament”. Eugen Tomac a declarat că va prezenta Parlamentului „o echipă de specialiști, un guvern tehnic, nu unul politic”.

Potrivit surselor G4Media, pentru Ministerul Apărării este vehiculat Mihnea Motoc, fost ministru al Apărării în Guvernul Cioloș și diplomat de carieră. La Ministerul Afacerilor Externe este menționat Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franța și actual secretar de stat în MAE, unde coordonează procesul de aderare a României la OCDE.

Cosmin Soare Filatov, consilier prezidențial pe probleme constituționale și avocat, cu studii doctorale în domeniul patrimoniului cultural, este vehiculat pentru Ministerul Justiției. Pentru Ministerul Afacerilor Interne este menționat Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI și fost inspector general al Poliției Române.

Publicitate
Ad Image

La Ministerul Energiei este vehiculată Corina Popescu, fost director la Electrica și Transelectrica. Pentru Ministerul Finanțelor sunt discutate numele lui Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor, și Bogdan Glăvan, profesor universitar.

Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București, este menționat pentru Ministerul Agriculturii. La Ministerul Educației este vehiculat Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București.

La Ministerul Muncii este vehiculată Lavinia Niculescu, fost secretar general la Ministerul Economiei, iar pentru Ministerul Culturii este menționat Adrian Papahagi.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *