Adrian Veștea urmează să depună programul de guvernare și lista miniștrilor în Parlament
Adrian Veștea a anunțat că joi, în prima parte a zilei, va depune la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor.
Premierul desemnat a declarat, miercuri seara, că obiectivul este găsirea unui echilibru între nevoile societății și posibilitățile bugetare ale statului. „Fiecare măsură este analizată cu responsabilitate din perspectiva impactului bugetar, astfel încât să respectăm țintele asumate privind deficitul și să prezentăm un plan realist, aplicabil și sustenabil”, a declarat Adrian Veștea.
Premierul desemnat s-a declarat încrezător că România va avea „în foarte scurt timp” un guvern funcțional, capabil să asigure stabilitate și predictibilitate.
PSD și-a convocat parlamentarii joi, de la ora 11:00, într-o ședință de grupuri reunite la Palatul Parlamentului, în contextul depunerii de către premierul desemnat Adrian Veștea a listei Cabinetului și a programului de guvernare, au precizat surse din partid.
În PNL, conducerea partidului a decis convocarea Consiliului Național Extraordinar pentru vineri, 19 iunie, în format online, iar Congresul extraordinar al formațiunii este propus pentru duminică, 21 iunie, la Romexpo. Ilie Bolojan a transmis că PNL are nevoie de „claritate, de decizii asumate și de o direcție confirmată fără echivoc”.

