Universitatea din București a găzduit, joi, 11 septembrie, lansarea volumului „Plan Strategic pentru Securitatea Resursei de Apă a României 2026–2035”, semnat de prof. univ. dr. Daniel Constantin Diaconu. Lucrarea propune mutarea dezbaterii despre apă din registrul predominant tehnic și administrativ într-unul strategic, în care resursa este analizată simultan din perspectiva securității, economiei, infrastructurii critice, energiei, agriculturii și rezilienței naționale.

Evenimentul a fost organizat de Facultatea de Studii Interdisciplinare, în colaborare cu Facultatea de Geografie din cadrul Universității din București, și s-a desfășurat în Sala 1.1 a Facultății de Studii Interdisciplinare. Lansarea a beneficiat de sprijinul brandului de apă minerală Apa Bilbor.

Volumul pleacă de la o realitate care depășește problema clasică a alimentării cu apă: schimbările climatice, seceta, inundațiile, degradarea infrastructurii, presiunea agriculturii și a sectorului energetic, pierderile din rețele și vulnerabilitatea infrastructurilor critice transformă apa într-o componentă directă a securității economice și naționale.

De la administrarea apei la securitatea resursei

„Plan Strategic pentru Securitatea Resursei de Apă a României 2026–2035” construiește o diagnoză amplă a sectorului, de la calitatea și cantitatea resurselor disponibile până la interdependența transfrontalieră, infrastructura de apă, irigații, riscul de inundații, finanțare și fragmentarea instituțională.

Unul dintre punctele centrale ale lucrării este tocmai schimbarea perspectivei asupra apei. Documentul argumentează că aceasta trebuie tratată drept infrastructură critică de securitate națională, iar guvernanța sectorului trebuie organizată pe bazine hidrografice, cu responsabilități instituționale clare și o finanțare sustenabilă și predictibilă.

Planul identifică șase piloni: guvernanță, reformă instituțională și implementare; infrastructură, servicii și sustenabilitate financiară; agricultură irigată, secetă și securitate alimentară; reziliență la dezastre, inundații, secetă și eroziune costieră; inovare, digitalizare și economia apei; educație socială și cooperare regională.

Lucrarea acordă o atenție distinctă unor vulnerabilități concrete ale României, între care pierderile de apă din rețele, decalajele dintre mediul urban și rural, infrastructura secundară de irigații, îmbătrânirea forței de muncă din sector și efectele economice ale dezastrelor asociate apei.

Dunărea, Republica Moldova și dimensiunea regională

Perspectiva depășește însă frontierele naționale. România este analizată ca parte a bazinului hidrografic al Dunării, iar gestionarea resursei este plasată într-un sistem de interdependențe regionale.

Planul include studii de caz privind bazinul Prut–Bârlad, cooperarea transfrontalieră, aglomerarea București–Ilfov și presiunea urbană, precum și litoralul Mării Negre și Delta Dunării. Cooperarea regională la Dunăre și relația cu Republica Moldova sunt introduse explicit între obiectivele strategice.

Această abordare este relevantă într-un moment în care securitatea apei devine tot mai mult o problemă de politică externă și de securitate. Controlul, protejarea și distribuirea resurselor de apă pot produce atât cooperare între state, cât și vulnerabilități în situații de criză.

Apa, infrastructură critică

O secțiune distinctă este consacrată nexusului apă–energie. Sunt analizate hidroenergia, necesarul de apă pentru răcirea centralelor nucleare, dezvoltarea hidrogenului verde și stocarea energiei prin acumulare hidraulică prin pompaj.

Miza este una structurală: securitatea energetică și securitatea apei nu mai pot fi planificate separat. Schimbarea regimului hidrologic poate afecta producția hidroenergetică, agricultura, funcționarea unor capacități industriale și, în anumite condiții, infrastructura energetică strategică.

Planul merge însă și mai departe, introducând apa în analiza amenințărilor deliberate. Un capitol este dedicat infrastructurii strategice, potențialului militar și riscului de conflict, cu referiri la utilizarea apei ca armă sau țintă în conflictele recente, inclusiv în Ucraina.

Sunt analizate riscurile de sabotaj, terorism, atacuri cibernetice și contaminare, precum și posibilitatea utilizării unor tehnologii precum inteligența artificială și sistemele „digital twin” pentru creșterea rezilienței sectorului.

O strategie propusă pentru următorul deceniu

În rezumatul executiv, autorul descrie situația României prin suprapunerea mai multor crize: infrastructură, guvernanță și presiune climatică. Documentul propune, în consecință, trecerea „de la reacție la planificare”, prin adaptarea la realitățile românești a unor cadre strategice internaționale recente.

Planul are ca repere Strategia Europeană pentru Reziliența Apei, Strategia Națională a Apei a Iordaniei 2023–2040 și abordarea Statelor Unite privind securitatea apei, încercând să adapteze elementele relevante la particularitățile geografice, economice și instituționale ale României.

Documentul nu este însă o strategie oficială a statului român. Autorul precizează explicit, în nota metodologică, faptul că lucrarea are caracter educativ și demonstrativ și nu angajează nicio instituție publică. Ea este concepută drept punct de plecare pentru o eventuală arhitectură strategică și pentru o dezbatere între instituțiile cu atribuții în domeniul apei, mediul academic și operatorii regionali.

Dincolo de caracterul academic al volumului, tema ridicată la Universitatea din București are o miză care va deveni dificil de separat de politica de securitate a României în următorul deceniu: apa nu mai poate fi privită exclusiv ca resursă naturală sau serviciu public. Într-un climat mai instabil și într-un mediu regional de securitate deteriorat, ea devine simultan infrastructură critică, resursă economică, factor de reziliență și instrument de putere.