Scenariul „Assad” reapare în discuțiile despre liderii iranieni și Rusia
Negocierile dintre Statele Unite și Iran par să fi intrat într-un punct mort, iar tot mai multe analize occidentale iau în considerare posibilitatea ca unii lideri iranieni să caute refugiu în Rusia, după modelul lui Bashar al-Assad în Siria.
În contextul intensificării presiunii militare israeliene și americane, expertul Saeid Golkar, consilier al organizației United Against Nuclear Iran, și premierul israelian Benjamin Netanyahu au exprimat recent îngrijorări legate de stabilitatea regimului iranian. Netanyahu a afirmat într-un interviu pentru CBS că prăbușirea regimului iranian a devenit „o posibilitate reală”.
Administrația americană indică faptul că opțiunile diplomatice sunt aproape epuizate, iar structurile interne ale Republicii Islamice sunt supuse unei presiuni fără precedent. Criza actuală depășește o simplă confruntare militară sau o dispută nucleară și este văzută pentru prima dată în ultimele decenii ca o posibilă dezintegrare a sistemului politic iranian.
Războiul început în 2026 între Iran, Israel și Statele Unite a afectat grav infrastructura militară iraniană, centrele de comandă ale Gardienilor Revoluției și structurile de conducere ale statului, loviturile aeriene vizând și lideri de rang înalt ai aparatului militar și de securitate. Oficialii israelieni au recunoscut în discuții private că nu există certitudinea că regimul iranian va cădea, dar au subliniat impactul semnificativ asupra conducerii Republicii Islamice. Atacurile au amplificat tensiunile economice și sociale din țară.
Economia iraniană este afectată de sancțiuni occidentale, inflație ridicată, deprecierea monedei naționale și șomaj în rândul tinerilor. Protestele anti-regim din 2025-2026 au reprezentat o provocare internă majoră pentru autoritățile de la Teheran.
Un element sensibil al crizei este problema succesiunii la conducerea regimului. Potrivit Evenimentul Zilei, ayatollahul Ali Khamenei ar fi murit în timpul operațiunilor militare din 2026. Acesta conducea Iranul din 1989 și era figura centrală în sistemul politic și religios. Succesorul indicat oficial este fiul său, Mojtaba Khamenei, însă informații contradictorii privind starea acestuia au fost raportate. Saeid Golkar susține că Mojtaba Khamenei ar fi „fie mort, fie într-o stare foarte gravă”, în condițiile în care nu a mai apărut public sau nu a transmis mesaje recent.
Absența unei succesiuni clare creează o vulnerabilitate majoră pentru regim, care este construit pe conceptul „Velayat-e Faqih”, conducerea supremă exercitată de un lider religios. Orice vid de putere poate genera fracturi între Gardienii Revoluției, cler și centrele de influență economică și militară.
Conducerea iraniană a pregătit un mecanism de continuitate denumit „Bayt-e Rahbari” sau „statul invizibil”, o rețea paralelă care controlează securitatea internă, economia strategică și aparatul ideologic. Saeid Golkar a explicat pentru Fox News Digital că „regimul a fost construit nu doar pentru a guverna, ci pentru a supraviețui chiar și în cazul unei decapitări a conducerii”. Astfel, Gardienii Revoluției, serviciile de informații și rețelele economice pot continua să funcționeze în condiții de criză majoră.
Mai multe analize recente au comparat situația iraniană cu prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad în Siria, când Assad și apropiații săi au fugit în Rusia, unde au primit protecție. Saeid Golkar a menționat că oficialii iranieni de rang înalt ar putea încerca să se refugieze la Moscova dacă situația internă se agravează. Printre aceștia se numără Mohammad-Bagher Ghalibaf, președintele Parlamentului iranian și fost comandant al Gardienilor Revoluției. Rusia este considerată o destinație logică datorită relațiilor strategice și cooperării militare cu Iranul, rețelelor financiare externe și precedentului sirian.
Oficialii de rang inferior sau comandanții locali ai Gardienilor Revoluției ar putea căuta refugiu în Irak sau Afganistan, țări în care Iranul are conexiuni operaționale și rețele de influență.
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că prăbușirea regimului iranian ar afecta întreaga arhitectură de securitate din Orientul Mijlociu, Iranul fiind centrul unei rețele regionale de organizații și grupări armate susținute financiar și militar. Această rețea include Hezbollah în Liban, grupările șiite din Irak, rebelii Houthi din Yemen, facțiuni armate palestiniene și alte rețele paramilitare regionale. Netanyahu a spus: „Întreaga structură a rețelei teroriste construite de Iran se prăbușește dacă regimul iranian se prăbușește”.
Un eventual colaps al regimului ar putea reduce finanțarea și coordonarea acestor grupări, dar ar putea genera și instabilitate în regiune, inclusiv conflicte interne și un posibil vid de putere.
Pe lângă presiunea militară, Iranul se confruntă cu o criză economică severă, cauzată de sancțiunile occidentale, restricțiile asupra exporturilor petroliere și conflictul din Strâmtoarea Hormuz. Economia a pierdut o parte importantă din capacitatea de export, iar inflația și deprecierea rialului au crescut. Blocajele comerciale și sancțiunile asupra companiilor implicate în transportul petrolului au restricționat accesul Iranului la piețele internaționale. Conflictul militar a afectat infrastructura energetică și portuară, iar în marile orașe persistă penuria de produse, dificultăți în accesul la servicii și întreruperi ale comunicațiilor. Organizații internaționale au semnalat restricții severe asupra internetului și măsuri extinse de cenzură.
Regimul iranian se confruntă de mai mulți ani cu o erodare a legitimității. Moartea lui Mahsa Amini în 2022 a declanșat valuri de proteste, iar în 2025-2026 manifestațiile s-au extins în numeroase orașe. Organizațiile pentru drepturile omului au raportat represalii violente și mii de arestări.
Totuși, analiștii avertizează că nemulțumirea populară nu garantează căderea regimului, mulți cetățeni evitând protestele masive din cauza temerilor legate de represalii și haosul ce ar putea urma unei prăbușiri bruște.
Pentru Kremlin, situația din Iran reprezintă o provocare strategică. Rusia și Iranul au dezvoltat o relație militară și economică apropiată, inclusiv în contextul războiului din Ucraina. Totuși, analizele occidentale sugerează că Moscova nu dispune de capacitatea sau disponibilitatea de a interveni militar direct pentru a salva regimul iranian. Le Monde a notat că Rusia a oferit în principal sprijin diplomatic și asistență indirectă, evitând implicarea militară. Kremlinul încearcă să mențină un echilibru între relația cu Iranul și negocierile cu Statele Unite.
Un colaps al regimului iranian ar însemna pentru Rusia pierderea unui aliat regional important, deși creșterea prețurilor la petrol și gaze aduce beneficii economice Moscovei.
Experții discută trei scenarii principale: continuarea regimului prin reorganizarea centrelor de putere și consolidarea controlului militar; o tranziție controlată către o nouă conducere religioasă și militară, păstrând structura Republicii Islamice; și o fragmentare a puterii cu
