Președinta social-democraților din PE: Nu poate exista tăcere când civilii sunt atacați în UE

1 Min Citire

Președinta social-democraților din Parlamentul European: Nu poate exista tăcere când civilii sunt atacați în Uniunea Europeană

Președinta grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, Iratxe García Pérez, a reacționat după incidentul în care o dronă rusească ar fi lovit o clădire rezidențială din Galați, exprimând solidaritatea față de România și cerând un răspuns ferm la nivel european.

„Nu poate exista tăcere atunci când civilii sunt atacați pe teritoriul Uniunii Europene. Ne exprimăm întreaga solidaritate cu România, după ce o dronă rusească a lovit o clădire rezidențială din Galați”, a transmis aceasta într-un mesaj public.

În același timp, lidera S&D a anunțat că grupul politic pe care îl conduce a solicitat organizarea unei dezbateri în plenul Parlamentului European pe acest subiect.

„Europa trebuie să răspundă prin sancțiuni împotriva Rusiei și prin măsuri concrete pentru protejarea cetățenilor și a frontierelor noastre”, a adăugat García Pérez.

Publicitate
Ad Image

Declarația vine în contextul escaladării incidentelor de securitate la granița estică a Uniunii Europene, pe fondul războiului din Ucraina și al riscurilor tot mai mari pentru statele vecine.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *