Spitalul Militar Craiova va avea un corp nou de 5.000 de metri pătrați, construit cu o investiție de 75 de milioane de lei

1 Min Citire

Modernizarea sistemului medical militar

Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a declarat că noua clădire oferă condiții moderne atât personalului medical, cât și pacienților și face parte din strategia de dezvoltare a infrastructurii medicale militare.

„La Spitalul Militar din Craiova avem finalizată o construcție de 5.000 de metri pătrați. Prima săpătură a fost făcută în august 2021, iar astăzi avem o clădire nouă, care deservește profesioniști și pacienți în condiții foarte bune”, a afirmat ministrul.

Potrivit acestuia, investiția reflectă preocuparea Ministerului Apărării de a moderniza sistemul medical militar în paralel cu înzestrarea Armatei Române.

„Pe lângă înzestrarea Armatei, mergem în paralel și cu dezvoltarea capacităților medicale, pentru a avea grijă de pacienți, atât militari, cât și civili”, a mai spus Radu Miruță.

Publicitate
Ad Image

Ministrul a precizat că proiectul de la Craiova este un exemplu al modului în care pot fi utilizate fondurile europene și resursele naționale pentru modernizarea infrastructurii sanitare și a anunțat că vor urma investiții similare și în alte spitale militare din țară.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *