Parchetul European investighează achiziția microbuzelor electrice școlare prin PNRR la sesizarea ministrului Pîslaru

2 Min Citire

Parchetul European a demarat o investigație privind achiziția microbuzelor electrice școlare prin PNRR, la sesizarea lui Pîslaru

Dragoș Pîslaru a anunțat luni seară că Parchetul European a confirmat oficial că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care a făcut-o.

Pe pagina sa de Facebook, Dragoș Pîslaru a transmis: „Am primit, din partea Parchetului European, confirmarea oficială că a început investigația în cazul achiziției microbuzelor electrice școlare prin PNRR, pe baza sesizării pe care am făcut-o.”

El a mai spus că speră ca ancheta să se desfășoare cât mai rapid și că, dacă se dovedește că legea a fost încălcată, „toți vinovații să plătească”.

În vara anului trecut, Dragoș Pîslaru s-a sesizat cu privire la acest subiect și a anunțat că va trimite Corpul de Control pentru a verifica achizițiile de microbuze electrice prin PNRR, în urma unor informații apărute în presă conform cărora achizițiile au fost făcute la prețuri supraevaluate.

Publicitate
Ad Image

„Am citit cu profundă indignare informațiile apărute în presă despre posibile prețuri supraevaluate la microbuzele școlare electrice finanțate prin PNRR”, a afirmat Dragoș Pîslaru.

El a anunțat că va trimite Corpul de Control al ministrului pentru a verifica în detaliu cum au fost realizate aceste achiziții: procedurile, prețurile plătite, criteriile tehnice și modul în care au fost respectate regulile de utilizare a fondurilor europene.

De asemena, a anunțat că în cazul descoperirii de nereguli, ele „vor fi urmate de corecții financiare și, acolo unde este cazul, sesizarea Parchetului European”, lucru care s-a și întâmplat.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *