O pensionară de 96 de ani riscă să fie dată afară din azil după petreceri cu alcool în cameră

3 Min Citire

Bunica Droniak, pensionară de 96 de ani, riscă să fie evacuată din azil din cauza petrecerilor organizate în cameră

O pensionară de 96 de ani din Statele Unite, cunoscută pe rețelele sociale sub numele de „Bunica Droniak”, riscă să fie evacuată din azil după ce conducerea i-a transmis un avertisment legat de petrecerile organizate în cameră. Lillian Droniak, care are mulți urmăritori pe TikTok și Instagram, este acuzată că a încălcat de mai multe ori regulamentul centrului pentru bătrâni din Connecticut, organizând întâlniri cu prieteni unde se consuma alcool, potrivit AFP.

Pe rețelele sociale, femeia a arătat o scrisoare primită de la administrația azilului. „Voi fi expulzată din azilul de bătrâni. Se spune că «veți fi expulzată dacă nu încetați cu petrecerile»”, explică ea în fața camerei.

Reprezentanții azilului susțin că întâlnirile organizate de Lillian Droniak au devenit prea zgomotoase și ar putea afecta liniștea celorlalți rezidenți. De asemenea, conducerea i-a atras atenția asupra consumului și distribuirii de alcool, activități care nu sunt permise.

În documentul transmis pensionarei, administrația menționează că problema principală ține de respectarea normelor de siguranță. Potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, unii invitați au părăsit camera acesteia în jurul orei 1 dimineața.

Publicitate
Ad Image

Conducerea a avertizat că, dacă situația se repetă, ar putea urma o „reevaluare a statutului de rezident”. Reprezentanții azilului au transmis că noi abateri ar putea duce la măsuri suplimentare, inclusiv limitarea vizitelor sau restricționarea accesului la anumite zone comune ale instituției.

Cu toate acestea, Lillian Droniak nu pare dispusă să renunțe la stilul său de viață și susține că are dreptul să își petreacă timpul așa cum dorește. „Pot să fac ce vreau. Plătesc 12.000 de dolari pe lună ca să locuiesc aici”, a afirmat ea într-un videoclip devenit viral, adăugând că vrea să își invite prietenii, să „bea şi a sta la o poveste”.

Potrivit People, situația s-ar fi calmat după discuțiile dintre cele două părți. Lillian Droniak ar putea primi în continuare vizitatori în cameră seara, însă cu o condiție: să nu mai ofere alcool invitaților.

Pensionara spune că va continua să se bucure de timpul petrecut alături de prieteni. „Ador să petrec. Nu mă puteți opri”, a declarat aceasta.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *