Nicușor Dan condamnă ferm comportamentul iresponsabil al Rusiei

3 Min Citire

Nicușor Dan condamnă comportamentul Rusiei după incidentul cu drona de la Galați

Președintele Nicușor Dan a condamnat ferm comportamentul Rusiei după prăbușirea unei drone pe teritoriul României, în zona Bariera Traian din Galați.

Potrivit comunicatului publicat de Administrația Prezidențială, Nicușor Dan a afirmat că astfel de incidente „demonstrează lipsa de respect față de normele de drept internațional, punând în pericol siguranța cetățenilor României, stat membru al NATO”.

Președintele a precizat că cetățenii trebuie să fie în siguranță, iar acest obiectiv „rămâne prioritatea absolută” și a afirmat că instituțiile responsabile au acționat corect și coordonat în gestionarea situației, reușind să minimizeze riscurile prin detonarea controlată a fragmentelor provenite din drona rusească.

Dan a mai afirmat că, în același timp, nu putem ignora „realitatea unui război aflat la granițele noastre, care generează provocări și vulnerabilități ce trebuie tratate cu maximă seriozitate”. El a menționat că România nu este parte la acest conflict, însă consecințele lui se resimt pe teritoriul țării.

Publicitate
Ad Image

„Acesta este primul incident în care proprietăți românești au fost efectiv avariate, un prag pe care îl privim cu toată seriozitatea”, a precizat Nicușor Dan.

Drona provenită din Rusia s-a prăbușit sâmbătă dimineață, în jurul orei 2:31, în zona Bariera Traian din Galați. Nu au fost raportate victime, însă a fost afectată o anexă dintr-o gospodărie și un stâlp de electricitate, fără pagube însemnate. Fragmente ale dronei au fost găsite în mai multe locuri din zonă, care a fost securizată de Poliția Română și militari din Ministerul Apărării Naționale.

În urma incidentului, autoritățile au decis evacuarea a 217 persoane, iar drona cu încărcătură a fost detonată de pirotehniști în jurul prânzului.

Președintele a mulțumit personalului din Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale și Serviciul Român de Informații pentru intervenția profesionistă, evacuarea în siguranță a cetățenilor și gestionarea responsabilă a situației.

Despre acest incident, Nicușor Dan a subliniat necesitatea accelerării programelor de înzestrare și modernizare a Armatei, pentru a răspunde adecvat riscurilor actuale. El a menționat că „Planul de achiziții din SAFE este esențial”.

Șeful statului a mai precizat că „sprijinul acordat Ucrainei rămâne o decizie corectă, dar și că România participă la eforturile de întărire a securității comune”.

„Sprijinul acordat Ucrainei încă din prima zi a războiului provocat de Rusia a fost și rămâne o decizie corectă, în acord cu valorile și interesele noastre, iar acest lucru trebuie reafirmat cu tărie de la toate nivelurile statului pentru a spulbera orice urmă de îndoială a unor cetățeni”.

Ca stat membru NATO și al Uniunii Europene, România participă activ la eforturile de întărire a securității comune”, a conchis Președintele.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *