Deputata de diaspora Dumitrița Albu a depus miercuri, 5 august, la Camera Deputaților, o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr. 62/2019 privind activitatea consulară. Proiectul introduce obligația ca persoanele desemnate în funcția de consul onorific al României să facă dovada cunoașterii limbii române la nivelul B2.
Inițiativa pornește de la o lacună a legislației actuale: Legea nr. 62/2019 stabilește condițiile generale pentru desemnarea consulilor onorifici, dar nu impune cunoașterea limbii române și nu prevede un nivel minim de competență lingvistică.
Nivel B2 pentru viitorii consuli onorifici
Textul propunerii prevede că viitorii consuli onorifici trebuie să demonstreze cunoașterea limbii române la nivel B2, potrivit Cadrului european comun de referință pentru limbi. Dovada ar putea fi făcută prin certificat de competență lingvistică, diplomă de absolvire a unor studii în limba română sau alte documente oficiale care atestă nivelul solicitat.
Noua condiție ar urma să se aplice doar persoanelor desemnate după intrarea în vigoare a legii.
În expunerea de motive, inițiatoarea susține că atribuțiile consulilor onorifici presupun contact direct cu cetățenii români, transmiterea informațiilor de interes consular și colaborarea cu comunitățile românești.
„Înțelegerea solicitărilor acestora, transmiterea informațiilor de interes consular, colaborarea cu asociațiile românești și promovarea limbii și culturii române presupun, în mod firesc, existența unor competențe de comunicare în limba română”, se arată în document.
Cazul Bordeaux, menționat în motivarea inițiativei
Expunerea de motive invocă și situația din zona Bordeaux, în contextul incendiilor de vegetație, când au fost semnalate dificultăți de comunicare între comunitatea românească, reprezentanții mass-media și consulatul onorific.
Documentul subliniază că, în situații de urgență, capacitatea consulului onorific de a comunica direct și clar cu cetățenii români poate deveni esențială.
Mai multă transparență în evaluarea consulilor onorifici
Proiectul propune și publicarea anuală, pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, a concluziilor rapoartelor de evaluare privind activitatea consulilor onorifici, cu respectarea regulilor privind datele personale și informațiile clasificate.
În prezent, activitatea acestora este evaluată anual de șefii misiunilor diplomatice, iar rapoartele sunt transmise MAE, fără ca rezultatele să fie făcute publice. Inițiatoarea argumentează că publicarea concluziilor ar crește transparența și responsabilitatea în exercitarea funcției.
Potrivit expunerii de motive, modificările nu ar presupune cheltuieli suplimentare de la bugetul de stat.
Dacă legea va fi adoptată, Ministerul Afacerilor Externe va avea 60 de zile pentru actualizarea actelor administrative necesare aplicării noilor prevederi.

