Două tramvaie s-au ciocnit pe podul Erasmus din Rotterdam, rănind cel puțin 15 persoane

2 Min Citire

Detalii despre accidentul din Rotterdam

Două tramvaie s-au ciocnit miercuri pe Podul Erasmus din Rotterdam, Olanda, iar în urma impactului 15 persoane au fost rănite, dintre care una este în stare gravă, potrivit AFP.

Coliziunea s-a produs în jurul orei locale 11:00, când un tramvai care circula dinspre centrul orașului a intrat în alt tramvai aflat pe traseu. Înregistrările video surprind momentul impactului, iar ambele vehicule au fost grav avariate.

La fața locului au intervenit mai multe echipaje de intervenție, inclusiv un elicopter medical. Circulația pe Podul Erasmus a fost suspendată temporar pentru a permite desfășurarea operațiunilor de salvare și cercetarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Compania de transport public RET a transmis un mesaj după incident: „Am văzut imaginile şi suntem profund şocaţi. Ne exprimăm regretul faţă de victime şi pasagerii prezenţi”.

Publicitate
Ad Image

Autoritățile din Rotterdam au anunțat inițial că 19 oameni au fost răniți, însă ulterior au revizuit bilanțul la 15 victime, dintre care una se află în stare gravă.

Podul Erasmus, unul dintre cele mai cunoscute poduri din Rotterdam, face legătura între partea de nord și cea de sud a orașului, peste fluviul Nieuwe Maas.

Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs coliziunea dintre cele două tramvaie.

Context privind accidente similare

În luna mai, două tramvaie s-au ciocnit frontal în orașul german Düsseldorf, iar peste 50 de persoane au fost rănite în urma impactului. Accidentul s-a produs într-o zonă intens circulată din vestul Germaniei. La fața locului au intervenit echipaje de pompieri, ambulanțe și poliție, care au acordat primul ajutor victimelor și au organizat transportul răniților către spitale.

Potrivit serviciilor de urgență, 28 de persoane au fost transportate la spital, iar alte 28 au primit îngrijiri medicale la locul accidentului, după ce au suferit răni ușoare.

Poliția germană a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele și împrejurările în care cele două tramvaie au ajuns să se ciocnească frontal.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *