Atlas Diplomatic | Diplomația economică, de la instrument la pilon strategic: interviu exclusiv cu Daniel Constantin, președintele ARICE

22 Min Citire
Foto Atlas News

Diplomația economică ocupă un loc tot mai important în dezbaterile despre competitivitatea și poziționarea internațională a României, într-un context global marcat de reconfigurări geopolitice, presiuni comerciale și competiție acerbă pentru investiții și piețe. Daniel Constantin, președintele Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), a acordat un interviu exclusiv Atlas News România în cadrul seriei Atlas Diplomatic, în care prezintă direcțiile strategice ale instituției, instrumentele disponibile pentru sprijinirea exportatorilor români și viziunea sa asupra rolului pe care diplomația economică trebuie să îl joace în arhitectura națională a României.

Atlas News: În actualul context internațional, marcat de presiuni economice, reașezări geopolitice și competiție tot mai dură pentru piețe, cât de important ar trebui să devină diplomația economică în arhitectura strategică a României?

Daniel Constantin: Diplomația economică este prin definiție cea care utilizează resursele, abilitățile și instrumentele diplomatice în vederea creșterii economice prin atragerea de investiții străine, promovarea produselor și serviciilor companiilor în străinătate și stimularea parteneriatelor și proiectelor de cooperare economică cu alte state.

În contextul internațional actual, din ce în ce mai complex, definit de presiuni economice, reașezări geopolitice și intensificarea competiției globale, diplomația economică trebuie ridicată de la statutul de instrument important de politică publică la cel de pilon strategic central al arhitecturii naționale a României.

Publicitate
Ad Image

Nu mai operăm într-un context în care diplomația economică este opțională sau doar complementară. Aceasta reprezintă, de fapt, unul dintre principalele instrumente prin care România își poate asigura reziliența economică, competitivitatea și prosperitatea pe termen lung. Țările care au succes astăzi sunt cele care utilizează activ diplomația economică pentru a se poziționa în lanțurile valorice globale, pentru a atrage investiții strategice și pentru a-și proteja interesele economice în plan extern.

Pentru România, acest lucru înseamnă integrarea diplomației economice la cel mai înalt nivel al procesului decizional strategic și asigurarea unei alinieri depline între instituțiile guvernamentale, eforturile de promovare a investițiilor și reprezentarea economică externă. Aceasta trebuie să devină un mecanism coordonat, proactiv și orientat spre rezultate, nu unul reactiv.

Din perspectiva Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior, diplomația economică este esențială în ambele direcții: deschide piețe pentru companiile românești și, în egală măsură, ancorează ferm România pe harta globală a investițiilor. Prin rețeaua noastră de consilieri economici și parteneriate instituționale, interacționăm activ cu investitorii, facilităm proiecte strategice, sprijinim internaționalizarea și capacitatea de export a companiilor românești și comunicăm propunerea de valoare a României într-un mediu internațional extrem de competitiv.

Mai mult, în contextul reconfigurării lanțurilor globale de aprovizionare, al dinamicilor de nearshoring și al competiției pentru industrii strategice, diplomația economică devine un avantaj competitiv decisiv. Aceasta permite României nu doar să răspundă la schimbările globale, ci și să le anticipeze și să le valorifice.

În esență, dacă România își propune să își consolideze rolul de hub regional pentru investiții, inovație și dezvoltare industrială, în timp ce își întărește performanța la export și competitivitatea globală a companiilor sale, atunci diplomația economică trebuie tratată ca un motor central al politicii economice naționale, pe deplin integrat, susținut prin resurse adecvate și implementat strategic.

Nu este doar importantă, este indispensabilă pentru viitorul economic al României.

Atlas News: România vorbește frecvent despre atragerea investițiilor, dar mult mai puțin despre susținerea exporturilor. Considerați că statul român și-a subestimat prea mult timp propriul interes de a-și construi o politică externă cu obiective economice clare?

Daniel Constantin: Atragerea investițiilor străine este strâns corelată cu performanța exporturilor, companiile străine investitoare având un rol crucial în economia României, generând exporturi de bunuri și servicii. Această corelație reprezintă catalizatorul dezvoltării economice, deci nu putem separa cele două obiective.

Pe acest palier, și în contextul țintei de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), ARICE a elaborat, la recomandările formulate de misiunile de evaluare ale OCDE în țara noastră, Strategia de promovare a exporturilor, care ar putea constitui, în perioada următoare, nucleul de la care s-ar putea porni la realizarea unei Strategii Naționale de Export a României.

Strategia elaborată la nivelul ARICE relevă o prioritizare a sectoarelor economice care ar urma să aibă impact major asupra creșterii și diversificării exporturilor, cu consecința reducerii deficitului comercial, dar și direcții de acțiune pe segmentul diplomației economice, a consolidării dialogului interinstituțional și a celui cu mediul românesc de afaceri.

În acest sens, strategia a fost prezentată și dezbătută în luna noiembrie 2025 în cadrul Consiliului de Export, având în vedere și contribuțiile primite din partea a 10 asociații și patronate reprezentative de ramură, consultate în procesul de elaborare a documentului.

Atlas News: Din poziția pe care o ocupați astăzi, care este diagnosticul dumneavoastră sincer: de ce exportatorul român nu simte încă statul ca pe un aliat suficient de puternic în competiția externă?

Daniel Constantin: Strategia de promovare a exporturilor indică faptul că internaționalizarea rămâne o provocare pentru companiile românești, acest lucru reflectând nevoia de mai multă educație în ceea ce înseamnă abordarea unei piețe internaționale și necesitatea utilizării mai intense a instrumentelor și mecanismelor guvernamentale destinate promovării și pătrunderii pe piețe externe.

Ezitarea unora dintre firmele românești de a se implica în realizarea de exporturi, chiar dacă multe dintre acestea dețin branduri de produs, este determinată și de un complex de factori ce includ – bariere mentale (teama de necunoscut), educația antreprenorială, utilizarea noilor tehnologii, protejarea prin instrumente financiare și insuficienta cunoaștere a instrumentelor de promovare internațională.

Construcția dialogului între agenția noastră și Consiliul de Export, organizație non-guvernamentală alcătuită din asociațiile profesionale, patronatele și federațiile de ramură cu activitate economică, la care au statut de membri și reprezentanții ministerelor pe linie economică și respectiv cu statut de observatori și alte instituții precum și camerele de comerț, își propune să atragă cât mai multe firme românești în a participa la acțiunile promoționale finanțate parțial de la bugetul de stat pentru a-și promova produsele și serviciile pe piețele externe.

Atlas News: Cum poate ARICE să depășească statutul de instituție percepută mai degrabă formal și să devină un actor care contează efectiv în sprijinirea comerțului exterior și în deschiderea de piețe pentru companiile românești?

Daniel Constantin: Pornind de la acest rol-cheie al diplomației economice, pentru România, acest obiectiv se traduce prin consolidarea rețelei economico-comerciale externe a ARICE, ce cuprinde, conform legislației, 76 de posturi de reprezentanți economici ce activează în cadrul misiunilor diplomatice ale României, în așa numitele Birouri de Promovare Comercial-Economice (BPCE-uri), dar în prezent avem ocupate doar 32 de posturi.

Prin activitatea sa, rețeaua comercial-economică externă a ARICE contribuie la transformarea prezenței economice românești în străinătate într-un instrument activ de creștere economică, consolidare a relațiilor comerciale și atragere de investiții în domenii strategice pentru dezvoltarea durabilă a României.

Reprezentanții agenției din cadrul acestor birouri au rolul de a menține legătura cu principalele entități responsabile cu problematica economică, comercială și investițională din țările în care sunt notificați, de a identifica oportunități de afaceri și de a le transmite comunității românești de afaceri, de a facilita contactele dintre companiile românești și partenerii externi, de a promova oferta economică a firmelor românești pe piețele internaționale și de a atrage investitori străini în România.

În contextul eforturilor de consolidare și creștere a eficienței rețelei de reprezentare economică externă și pentru asigurarea unui echilibru geografic care să răspundă dinamicii evoluțiilor economice internaționale, ARICE își propune să acționeze pe două direcții:

— redistribuirea unora dintre posturile externe vacante/vacantabile existente pe spații în care există potențial de export și de atragere a investițiilor străine, în special în zona non-UE;

— (re)înființarea unora dintre aceste Birouri de Promovare Comercial-Economică, precum cele din Mumbai, Izmir, Tunis, Miami etc.

Pe palierul consolidării statutului agenției au fost întreprinse recent și alte demersuri incluzând:

— ARICE a fost desemnată ca instituție coordonatoare națională la nivelul Guvernului a echipei „Team România” în cadrul Programului Global Gateway, administrat de Comisia Europeană, prin care Uniunea Europeană urmărește furnizarea la nivel global a unei oferte de înaltă calitate în materie de conexiuni inteligente, curate și durabile, pentru a stimula comerțul, a consolida lanțurile valorice și a extinde oportunitățile economice pentru statele membre ale Uniunii Europene și partenerii săi din țările terțe. Rolul ARICE de coordonator național este de a andorsa, împreună cu ceilalți parteneri instituționali desemnați de Guvernul României – adică Ministerul Afacerilor Externe, care asigură secretariatul echipei Team România, Exim Banca Românească, Banca pentru Investiții și Dezvoltare (BID) și alte ministere pe linie economică – proiectele care pot fi inițiate de companiile românești pe terțe piețe sau să participe la cele inițiate de Comisia Europeană.

— ARICE a înaintat către Cancelaria Prim-Ministrului un document referitor la oportunitatea instituirii unui Comitet Interinstituțional pentru atragerea investițiilor străine și promovarea exporturilor, în scopul îmbunătățirii coordonării guvernamentale în aceste domenii, în concordanță cu bunele practici promovate la nivel internațional, inclusiv cu recomandările OCDE.

Atlas News: Unde sunt, concret, cele mai mari blocaje ale sistemului românesc de promovare externă: în cadrul legislativ, în coordonarea dintre instituții, în lipsa instrumentelor financiare sau în slaba valorificare a rețelei diplomatice?

Daniel Constantin: Promovarea companiilor românești pe piețele internaționale s-a derulat, încă de la înființarea agenției, în mod permanent în colaborare cu membrii Consiliului de Export, dovadă stau cifrele anului anterior, în care a fost organizată participarea la un număr de 66 de târguri internaționale și 7 misiuni economice în străinătate. De acest set integrat de instrumente de promovare, care include participarea la târguri și expoziții internaționale, organizarea de misiuni economice și forumuri de afaceri, precum și facilitarea întâlnirilor business-to-business între companii românești și parteneri externi, realizate și prin intermediul reprezentanților externi ai ARICE, au beneficiat în anul 2025 peste 850 de companii românești, iar pentru programul de promovare din acest an sunt prevăzute peste 100 de acțiuni promoționale.

În privința cadrului legislativ, am demarat în ultima ședință de Consiliul de Export inițiativa de a completa și modifica legislația în materie de constituire a Consiliului de Export, a Regulamentului său intern de funcționare și a Ordonanței privind sistemul de susținere și promovare la export finanțat parțial de la bugetul de stat.

În privința rețelei economice externe a ARICE, din cauza neorganizării în ultimii 4 ani a concursului pentru ocuparea posturilor vacante ale rețelei externe, în prezent rețeaua are un număr de doar 32 de posturi ocupate (din cele 76 existente). Astfel, ne-am propus să analizăm organizarea unui concurs intern, care să acopere într-o primă etapă circa 30-35 de posturi, ulterior, în maxim două etape, să avem ocupate toate aceste posturi. Relevant este și faptul că Strategia de promovare a exporturilor a abordat necesitatea, și aceasta se resimte și pe fondul contextului actual mondial, mă refer aici la inițiativele Comisiei Europene de a lărgi cadrul acordurilor comerciale cu terțe țări (cum ar fi India, Australia, MERCOSUR), de a crește numărul reprezentanților economico-comerciali la aproape 120 și bineînțeles la alocarea de bugete corespunzătoare desfășurării acestor activități.

Rețeaua diplomatică joacă un rol vital în această ecuație. Ambasadele României și reprezentanții economici dețin un rol primordial în identificarea oportunităților și facilitarea conexiunilor. Prin consolidarea coordonării, stabilirea unor priorități clare și dotarea acestora cu instrumentele adecvate, putem accentua contribuția lor la obiectivele noastre generale.

Astfel, mai degrabă decât să ne concentrăm asupra elementelor de „blocaj”, abordarea noastră este de a construi în mod continuu, pe baza punctelor forte existente, adaptând cadrul legislativ, îmbunătățind coordonarea, modernizând instrumentele și valorificând prezența noastră diplomatică. Această strategie orientată spre viitor permite României să rămână rezilientă într-un mediu global complex și să își consolideze poziția de actor competitiv în comerțul internațional și destinație atractivă pentru investiții.

Atlas News: Există astăzi o evaluare reală a aparatului de comerț exterior din misiunile diplomatice ale României? Și, mai important, credeți că această rețea funcționează la nivelul cerut de noua competiție economică internațională?

Daniel Constantin: Așa cum am precizat anterior, rețeaua de reprezentare economică externă a ARICE s-a aflat în ultimii 15 ani în continuă diminuare numerică, ajungând în prezent la 32 posturi ocupate, din 76 alocate conform HG nr. 153/2023 de înființare a agenției. Acest număr este foarte scăzut comparativ cu perioadele anterioare, de exemplu anul 2010 când rețeaua externă dispunea de 130 posturi, și, de asemenea, cu mult inferior rețelelor externe ale altor state membre UE, inclusiv ale celor din Europa Centrală. La aceasta se adaugă constrângerile bugetare anuale permanente (ex: BPCE-urile nu dispun de fonduri pentru acțiuni promoționale).

În ceea ce privesc atribuțiile reprezentanților rețelei externe economice a ARICE, vă enumăr câteva dintre acestea, pentru a vă forma o imagine asupra complexității activității: asistență acordată companiilor românești pentru pătrunderea pe alte piețe; identificarea de noi parteneri de cooperare sau pentru înființarea de filiale/sucursale în alte țări; asigurarea dialogului instituțional cu partenerii externi din domeniul economic, inclusiv organizarea mecanismelor de cooperare economică bilaterală (comisii mixte, consilii de cooperare, comitete, grupuri de lucru sectoriale etc.); contribuții la componenta economică a acțiunilor la nivel de Președinte, Prim-ministru, parlamentari, miniștri, alți demnitari; diseminarea ofertei românești de produse și servicii în străinătate; transmiterea de oportunități de afaceri identificate pe piețele externe; organizarea de evenimente pentru promovarea economică a României în străinătate (forumuri, seminarii, mese rotunde, conferințe); organizarea de misiuni economice pentru promovarea exporturilor și asistență pentru participările individuale la târguri internaționale (în afara celor cu finanțare parțială de la bugetul statului); asistență acordată firmelor străine în căutare de surse de aprovizionare sau parteneri de cooperare din România; identificarea și acordarea de asistență investitorilor străini; inițierea de Memorandumuri de colaborare, protocoale bilaterale ș.a.m.d.

Reprezentanții rețelei economice externe a ARICE transmit în centrala ARICE rapoarte lunare, trimestriale, semestriale și anuale privind activitatea desfășurată, iar o serie de acțiuni întreprinse de aceștia, cum ar fi organizarea de forumuri în România cu ocazia comisiilor mixte, consultărilor bilaterale, misiunilor economice sau vizitelor de oficiali străini, sunt realizate și cu sprijinul și în coordonarea personalului specializat din Departamentul de Comerț Exterior din cadrul ARICE.

Pentru o imagine generală a principalelor activități derulate de reprezentanții BPCE-urilor, se poate accesa website-ul ARICE unde se află postate rapoartele anuale ale agenției.

Atlas News: Ce ar trebui schimbat pentru ca diplomația economică românească să nu mai fie doar una de prezență și protocol, ci una de rezultat, cu obiective clare, piețe-țintă și responsabilitate măsurată?

Daniel Constantin: Prioritățile ARICE în materie de sporire a eficienței rețelei de reprezentare economică externă sunt de asigurare a unui echilibru geografic care să răspundă dinamicii evoluțiilor economice internaționale, cu accent pe necesitatea redistribuirii unora dintre posturile externe vacante existente pe spații în care există potențial de export și de atragere a investițiilor străine, precum și pentru consolidarea pe acele spații/țări cu care România are încheiate parteneriate strategice.

Demersurile agenției noastre pe linia revitalizării componentei de diplomație economică se află permanent în coordonare cu Ministerul Afacerilor Externe și cu misiunile diplomatice române, dar și cu celelalte instituții guvernamentale.

Domeniul diplomației economice este o componentă esențială a politicii externe, iar în contextul economic mondial actual, marcat de provocări și tensiuni geopolitice și comerciale, acesta trebuie să reprezinte cheia asigurării prezenței active și adaptabile a României la ecosistemele globale.

Atlas News: Unul dintre reproșurile constante venite din mediul de afaceri este că exportatorii români nu beneficiază suficient de garanții, credite și instrumente de susținere comparabile cu cele existente în alte state. Cât de gravă este această vulnerabilitate și cum poate fi ea corectată?

Daniel Constantin: Formele de sprijin financiar la export sunt asigurate de agenția noastră prin Programul de Promovare a Exportului, cu finanțare parțială de la bugetul de stat, și în corelare cu regulile Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de minimis. Acest program se realizează la solicitarea mediului de afaceri, prin consultarea Consiliului de Export. Participarea firmelor românești la târguri internaționale și misiuni economice în străinătate le oferă oportunitatea de a-și promova produsele și serviciile în fața unor parteneri internaționali, contribuind la consolidarea relațiilor comerciale și la deschiderea de noi canale de export.

Aceste scheme de ajutor de minimis sunt implementate de toate statele membre ale UE, fiind menite să sprijine creșterea competitivității IMM-urilor și a start-up-urilor din diferite sectoare economice.

Alte forme de sprijin financiar pentru exportatorii români – cum ar fi creditele de export, garanțiile – sunt în administrarea Exim Banca Românească, iar mai nou Banca pentru Investiții și Dezvoltare (BID) a fost creată pentru a stimula dezvoltarea economică sustenabilă, creșterea competitivității și inovarea, facilitând accesul la finanțare.

Atlas News: Dacă ar fi să indicați trei măsuri concrete care pot fi puse în mișcare relativ rapid pentru a întări poziția externă a companiilor românești, care ar fi acelea?

Daniel Constantin:

— Crearea unui brand de țară, completat cu branduri sectoriale

— Îmbunătățirea mecanismelor de susținere și promovare ale exportului, inclusiv bugetarea corespunzătoare a acestora

— Creșterea competitivității produselor românești prin inovare

Atlas News: Dacă acest interviu deschide o dezbatere mai amplă despre viitorul diplomației economice românești, care ar fi mesajul dumneavoastră pentru cei care cred că România încă poate reconstrui o școală diplomatică mai ambițioasă, mai bine pregătită și mai orientată spre interesul național?

Daniel Constantin: A fi un bun diplomat implică un set de cunoștințe în materie de politică externă, economie, politică comercială, comunicare și diplomație publică, suplimentate de competențe lingvistice, de negociere și de protocol.

Prin creșterea gradului de conștientizare a importanței diplomației comerciale vom putea poziționa România ca un actor dinamic pe piețele externe.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *