Probleme privind constituționalitatea proiectului
Înalta Curte de Casație și Justiție a transmis conducerii Senatului și Camerei Deputaților o solicitare prin care cere ca procedura parlamentară privind proiectul Legii salarizării personalului plătit din fonduri publice să respecte strict prevederile Constituției și normele procesului legislativ.
ÎCCJ a motivat această intervenție prin existența unor serioase probleme de constituționalitate care afectează procesul de elaborare și promovare a proiectului de lege. Curtea a subliniat că proiectul a fost inițiat într-o perioadă în care există probleme privind competența constituțională a unor membri ai Guvernului de a exercita atribuțiile aferente funcției, ceea ce ridică serioase îndoieli asupra validității procedurii parcurse și asupra posibilității ca aceasta să constituie fundamentul unei inițiative legislative conforme Constituției.
Potrivit Înaltei Curți, aceste vicii nu pot fi înlăturate prin simpla continuare a procedurii parlamentare, întrucât ele privesc chiar legalitatea și constituționalitatea etapei de inițiere a proiectului. În același timp, Curtea a atras atenția asupra numeroaselor probleme de constituționalitate pe care le ridică soluțiile legislative propuse, între care afectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, încălcarea independenței autorității judecătorești, nerespectarea principiilor egalității în drepturi, securității juridice, protecției încrederii legitime, proporționalității și a exigențelor privind claritatea și previzibilitatea legii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a reafirmat că rolul său constituțional nu este acela de a apăra interesele unei singure categorii profesionale, ci de a contribui la garantarea supremației Constituției și a statului de drept.
Posibila sesizare a Curții Constituționale
ÎCCJ a precizat că, în măsura în care legea va fi adoptată fără remedierea acestor deficiențe, va sesiza Curtea Constituțională a României cu toate dispozițiile pe care le apreciază ca fiind contrare Constituției. O asemenea sesizare nu va privi exclusiv dispozițiile referitoare la magistrați, ci toate prevederile care afectează, cu încălcarea principiilor constituționale, categoriile profesionale defavorizate prin noua reglementare.
În scrisorile adresate lui Sorin Grindeanu și lui Mircea Abrudean, Înalta Curte a subliniat că „Constituția nu protejează drepturile unei singure profesii. Ea garantează egalitatea tuturor în fața legii, legalitatea exercitării puterii publice și respectarea drepturilor fundamentale ale tuturor cetățenilor. Din această perspectivă, Înalta Curte de Casație și Justiție va exercita integral prerogativa conferită de Constituție de a sesiza Curtea Constituțională a României cu privire la toate dispozițiile legii care încalcă Legea fundamentală, indiferent de categoria profesională afectată. Respectarea Constituției nu este o opțiune politică, ci o obligație care revine tuturor autorităților publice.”
Proteste și greve împotriva Legii salarizării
O grevă generală pe termen nelimitat va bloca mâine sistemul de sănătate, în timp ce angajații din sectorul financiar (ANAF, Vămi și Ministerul de Finanțe) încep greve de solidaritate. Sindicatele protestează vehement împotriva noii Legi a salarizării, acuzând eliminarea sporurilor, tăieri masive de venituri și inechități majore.
Deși Curtea de Apel București a dispus o suspendare provizorie a traseului legislativ, acțiunile de protest continuă să escaladeze la nivel național. Federația Sanitas a declanșat greva generală în peste 400 de unități medicale și spitale. Activitatea normală este complet blocată.
Funcționarii publici din finanțe, ANAF și Vămi se alătură protestelor prin greve de solidaritate programate în paralel cu medicii. Pichetările și manifestațiile sunt programate să se desfășoare pe întreaga durată a săptămânii în fața Parlamentului României.
Alte sectoare afectate: Grefierii și personalul din silvicultură pregătesc la rândul lor întreruperi de activitate.

