Adrian Câciu anunță că PSD nu poate susține o coaliție condusă de Ilie Bolojan
Deputatul PSD și fost ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, a declarat într-o postare pe Facebook că partidul său nu mai poate face parte dintr-o coaliție guvernamentală în care Ilie Bolojan ocupă funcția de prim-ministru.
Adrian Câciu îl acuză pe Ilie Bolojan de incompetență, susținând că aceasta a condus la pierderi importante de fonduri europene. În mesajul său, deputatul PSD afirmă: „PSD nu mai poate face parte dintr-o coaliție care îl susține pe Bolojan prim-ministru! Asta este opinia mea! PSD nu mai poate gira incompetența unui individ care lovește în oameni și în economie.”
De asemenea, Câciu critică modul în care este gestionată comunicarea guvernamentală, menționând în mod specific purtătorul de cuvânt al Executivului: „Așa cum nu poate gira nici incompetența purtătorului de cuvânt al Guvernului care crede că volumul se măsoara în centimetri pătrați.”
Deputatul susține că există două alternative pentru partenerii de coaliție: continuarea colaborării fără Ilie Bolojan, însoțită de un program economic orientat spre redresarea economiei și stoparea erodării puterii de cumpărare a cetățenilor, sau, în caz contrar, constituirea unei coaliții fără PSD. „Vreți să continuăm? O facem fără Bolojan și cu un program economic care să repare economia și care să combată erodarea puterii de cumpărare a cetățenilor! Nu vreți? Aveți varianta să vă faceți propria coaliție, fără PSD!”, a mai spus Câciu.
Au fost aduse în discuție fondurile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Potrivit lui Câciu, 5 miliarde de euro din cele 10 rămase de accesat sunt deja „ca şi pierdute”, sumă care s-ar adăuga celor 7 miliarde de euro pierdute anul trecut. Deputatul a detaliat: „840 milioane euro CP3, 2,3 miliarde euro CP4 (e final de aprilie, trebuia să avem banii din martie), 250 milioane euro microbuze electrice din CP5 și 1,6 miliarde euro că nu a restructurat companii de stat (CP5). Aproape imposibil ca acești bani să fie aprobați de Comisia Europeană în termen.”
PSD urmează să decidă luni dacă va retrage sprijinul politic pentru premierul Ilie Bolojan. Aproximativ 5.000 de membri ai partidului sunt așteptați să voteze. Conducerea centrală a PSD se va reuni la grupul parlamentar din Camera Deputaților, iar organizațiile județene vor participa la vot online.
Premierul Ilie Bolojan a declarat recent, într-un interviu pentru Europa FM, că nu ia în calcul demisia, în contextul speculațiilor privind presiuni politice din partea PSD după referendumul din 20 aprilie. Șeful Executivului a afirmat că își va continua mandatul cu responsabilitate și a subliniat că cei care generează crize politice trebuie să își asume consecințele acțiunilor și să acționeze responsabil.

