Adevăratele mize ale întâlnirii Trump-Xi și prezența oamenilor de afaceri lângă liderul american

4 Min Citire

Adevăratele mize ale întâlnirii Trump-Xi și prezența oamenilor de afaceri lângă liderul american

Discuțiile dintre președintele american Donald Trump și Xi Jinping au abordat subiecte sensibile, cu implicații economice și geopolitice, iar prezența unor oameni de afaceri cu averi de ordinul trilioanelor de dolari în delegația americană indică o orientare către chestiuni economice, potrivit fostului ministru de Externe Cristian Diaconescu.

Potrivit lui Cristian Diaconescu, consecințele acestor discuții vor deveni vizibile în perioada următoare. Agenda întâlnirii a inclus teme precum securitatea energetică, comerțul și tehnologia. Un punct important a fost Strâmtoarea Ormuz, prin care ar trebui să treacă jumătate din țițeiul destinat Chinei.

Washingtonul a cerut Chinei să nu mai sprijine Iranul sub nicio formă, urmând ca implicarea diplomatică a Beijingului să fie cea care să prevaleze, însă nu există încă semnale clare privind rezultatele acestor demersuri. „SUA au dat o perspectivă pozitivă. Iranul a negat. Vom vedea consecințele în perioada următoare”, a explicat Diaconescu.

De asemenea, Washingtonul a transmis un semnal parțial prin încheierea unui contract cu Taipei pentru livrarea de armament în valoare de aproximativ 11 miliarde de dolari, însă livrările nu au început efectiv. „Washingtonul a dat un semnal parțial. A avut o înțelegere cu Taipeiul privind livrarea unei cantități serioase de armament în valoare de cam 11 miliarde. S-a încheiat contractul. Dar SUA nu au mai dat drumul însă la armament spre Taiwan”, a spus Cristian Diaconescu.

Publicitate
Ad Image

Pe agenda discuțiilor s-a aflat și dreptul de proprietate intelectuală în domeniul inteligenței artificiale, alături de relațiile economice bilaterale. Acestea au fost influențate de măsuri comerciale dure și tensiuni legate de exporturile de resurse critice. „La un moment dat, Washingtonul a impus o taxare de 140% pentru importurile din China, Beijingul oprind exporturile de minerale rare și de semiconductori, ceea ce a generat o problemă foarte serioasă, pentru că astăzi Statele Unite, ca urmare a acțiunilor militare, a consumat foarte mult armament și muniție, iar aceste resurse sunt necesare”, a declarat Diaconescu.

Fostul șef al diplomației a observat că includerea unor oameni de afaceri cu averi de ordinul trilioanelor de dolari în delegația americană sugerează o abordare orientată mai mult spre economie decât spre strategie geopolitică. Chiar dacă Xi Jinping ar fi acceptat achiziția a 200 de aeronave Boeing, nivelul rămâne sub așteptările inițiale de aproximativ 500 de unități.

„Se pare că în vară, la un moment dat, mai ales industria aeronautică, va suferi un impact extraordinar, cu consecințe evident foarte serioase și în alte zone. Dar cred că va exista un semnal către Iran”, a mai spus el. El a adăugat că diferența ar fi generat reacții negative pe piețele financiare, inclusiv o scădere a acțiunilor companiei.

În final, discuția s-a concentrat pe îmbogățirea uraniului, pe cedarea acestor cantități spre Statele Unite și pe oprirea procesului de dotare cu armă nucleară. „Până la urmă, toată discuția se centrează pe îmbogățirea uraniului, pe cedarea acestor cantități spre Statele Unite și, în orice caz, oprirea procesului de dotare, de înzestrare cu armă nucleară, după care restul vin în consecință, dacă aici e dezvoltarea e pozitivă, inclusiv privind Strâmtoarea Ormuz”, a încheiat Cristian Diaconescu.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *