Războiul electronic în conflictul din Ucraina și implicațiile pentru România
Războiul electronic a devenit o componentă esențială a conflictului din Ucraina, influențând decisiv operațiunile militare și ridicând noi provocări pentru statele din regiune, inclusiv România.
Războiul electronic (EW) presupune tehnici prin care un combatant ascultă, bruiază, înșală sau orbește senzorii și comunicațiile adversarului. În contextul războiului din Ucraina, această disciplină a devenit o condiție de supraviețuire, fiind indispensabilă pentru funcționarea dronelor, direcționarea muniției ghidate și comunicarea comandamentelor.
Un moment important pentru România a fost noaptea de 29 mai 2026, când o dronă rusească Geran-2 a traversat granița și s-a prăbușit peste un bloc din Galați. Acest incident a evidențiat amenințarea aeriană low-cost asupra teritoriului național și a subliniat necesitatea dezvoltării capabilităților de război electronic, precum detecția, bruiajul, spoofing-ul și neutralizarea „soft” a dronelor.
Rusia tratează războiul electronic ca pe o armă independentă, având brigăzi dedicate în fiecare district militar și companii de EW la nivelul brigăzilor de manevră. Doctrina rusă se bazează pe saturație prin bruiaj de mare putere pe benzi largi, pentru a nega adversarului GPS-ul, comunicațiile radio și controlul dronelor. Arsenalul rus este stratificat pe niveluri strategice, operative și tactice, incluzând sisteme precum Murmansk-BN, Krasukha-4, Divnomorye, R-330Zh Zhitel, Borisoglebsk-2, Pole-21 și Leer-3. Acestea acoperă bruiajul comunicațiilor satelitare, celulare, GPS și folosesc drone pentru interceptare și propagandă. De asemenea, există o a treia generație de sisteme miniaturizate destinate bruiajului în tranșee și pe vehicule.
Puterea sistemului rus constă în capacitatea de emisie, numărul echipamentelor și integrarea doctrinară. Estimările occidentale atribuie bruiajului rus neutralizarea unei părți substanțiale a dronelor ucrainene și degradarea muniției ghidate GPS occidentale. De asemenea, Rusia este acuzată de bruiaj și spoofing GNSS care afectează aviația civilă din regiunea Mării Baltice și a Mării Negre. Cu toate acestea, sistemele mari devin ținte, iar bruiajul de saturație afectează frecvent propriile comunicații.
Ucraina a pornit la război cu o moștenire limitată și câteva sisteme proprii, precum familia Bukovel-AD. Ulterior, a dezvoltat rapid un ecosistem format din zeci de firme private coordonate prin platforma guvernamentală Brave1, care furnizează echipamente noi în intervale de săptămâni. Arhitectura ucraineană este distribuită și ieftină, în contrast cu centralizarea rusă. Printre sistemele folosite se numără Nota, Khmara, bruiatoarele de tranșee și cele portabile, precum și sistemul Pokrova pentru spoofing GNSS. Ucraina utilizează rețele de senzori acustici și radio pentru detectarea și clasificarea dronelor, iar pe partea ofensivă investește în cercetarea emisiilor pentru localizarea posturilor de comandă rusești, devenite ținte pentru HIMARS și drone.
Un element distinctiv al Ucrainei este înțelegerea războiului electronic ca proces continuu, nu ca produs finit. Contramăsurile și contra-contramăsurile evoluează rapid, implicând trecerea de la drone radiocomandate la cele cu fibră optică și dezvoltarea navigației vizuale bazate pe inteligență artificială.
Statele Unite dețin cele mai avansate capabilități de atac electronic aeropurtat, inclusiv avioanele EA-18G Growler și EC-37B Compass Call, precum și programe terestre pentru reconstruirea EW-ului de brigadă. Europa dispune de centre de excelență precum Saab, Elettronica, Thales, Hensoldt, Indra și școlile cehă și ucraineană, însă suferă de fragmentare și dependență de capabilitățile americane pentru misiunile SEAD/DEAD. Programele europene recente încearcă să remedieze aceste lacune, inclusiv prin mecanismul de finanțare SAFE, utilizat și de România.
România s-a aflat pe frontul estic al NATO, iar incidentul de la Galați a arătat că răspunsul realist împotriva dronelor Geran nu poate fi doar cinetic, ci trebuie să includă războiul electronic. Ministrul Apărării a recunoscut lipsa capabilităților anti-dronă dedicate, fiind semnate opt proiecte majore de achiziție, iar planul PIAR 2025–2034 și fondurile SAFE includ componente importante de război electronic și counter-UAS. Întrebarea centrală este acum dacă soluțiile vor fi importate complet sau dacă va fi realizat transfer de tehnologie și integrare locală, cu mentenanță și actualizări realizate în țară.
Un exemplu relevant este compania românească STARC4SYS, activă din 2013, care integrează sisteme complexe de apărare și securitate, inclusiv soluții EW, COMINT, monitorizarea spectrului electromagnetic și counter-UAS. Compania colaborează cu parteneri internaționali din Cehia, Statele Unite și Marea Britanie pentru dezvoltarea sistemelor destinate Forțelor Armate române, cu accent pe adaptarea la cerințele PIAR 2025–2034 și transferul de tehnologie.
STARC4SYS este reprezentată în Academia ASRO / Comitetul Tehnic 72 – Aeronautică și Spațiu, prin specialistul Daniel Chiriță, fost ofițer de război electronic. Participarea în acest comitet permite companiei să contribuie la elaborarea standardelor naționale și internaționale pentru aerospațial și UAS, influențând astfel interoperabilitatea și normele tehnice.
Alte exemple din industria națională includ cooperative cu firme precum Orbotix, care colaborează cu Autonomous Flight Technology, BraveX Aero și GIA Defense, precum și parteneriate cu companii israeliene și germane, cum ar fi Elbit, Aerostar, Romaero și Rheinmetall. Contractele semnate cu MApN prevăd producție locală cu integrare industrială substanțială și includ sisteme anti-dronă și blindate echipate cu senzori radar și acustici.
În 2022, România a lansat licitații pentru sisteme de război electronic în comunicații, iar fondurile SAFE au majorat semnificativ bugetele pentru acest domeniu. Deși România nu produce independent echipamente de bruiaj și COMINT de mare putere, dezvoltă aceste capabilități în cooperare cu parteneri internaționali, iar firmele locale activează mai ales în integrare, software, drone și componente.
Trei școli de război electronic se confruntă în regiunea Mării Negre: Rusia, cu masă și putere brută; Ucraina, cu viteză de adaptare și costuri reduse; și Occidentul, cu tehnologie de vârf, dar în număr redus și concentrată pe platforme aeriene. România trebuie să combine standardele și integrarea NATO cu ritmul și filozofia ucraineană pentru a-și asigura o apărare electromagnetică eficientă.
