Fundul oceanelor devine un spațiu tot mai important pentru securitatea globală, pe măsură ce statele și marile companii industriale investesc în drone submarine, senzori, comunicații subacvatice și sisteme autonome pentru protejarea cablurilor de date, conductelor, interconexiunilor electrice și altor infrastructuri critice.
Miza este considerabilă. La începutul anului 2026, peste 1,5 milioane de kilometri de cabluri submarine de telecomunicații se aflau în exploatare la nivel mondial, potrivit TeleGeography. Comisia Europeană estimează că aproximativ 99% din traficul intercontinental de internet circulă prin astfel de cabluri.
Aceeași infrastructură submarină include conducte de petrol și gaze, cabluri electrice care conectează rețele naționale, instalații offshore și infrastructură energetică asociată parcurilor eoliene maritime.
Pe măsură ce dependența economiilor de aceste rețele crește, protejarea fundului mării începe să combine tot mai mult tehnologia civilă cu sistemele dezvoltate inițial pentru apărare.
Peste 1,5 milioane de kilometri de cabluri susțin infrastructura digitală globală
Cablurile submarine reprezintă coloana vertebrală fizică a internetului internațional. Sateliții au un rol important în comunicații, în special în zonele izolate, însă volumele mari de date dintre continente sunt transportate predominant prin fibre optice instalate pe fundul oceanelor.
Harta globală publicată de TeleGeography pentru 2026 include 694 de sisteme de cabluri active sau aflate în construcție și 1.893 de puncte de aterizare.
Dimensiunea rețelei reprezintă însă și principala sa vulnerabilitate. Protejarea permanentă a fiecărui kilometru este imposibilă, iar infrastructura traversează atât ape teritoriale, cât și zone economice exclusive și regiuni aflate în largul oceanului.
Atenția acordată securității acestor rețele a crescut semnificativ după exploziile care au avariat conductele Nord Stream 1 și Nord Stream 2 în septembrie 2022 și după o serie de incidente ulterioare asupra cablurilor de telecomunicații, conductelor și interconexiunilor electrice din Marea Baltică.
Nu toate aceste incidente au fost rezultatul unor acțiuni deliberate. Investigațiile au arătat că unele avarii au fost provocate accidental, inclusiv de ancorele navelor.
La nivel mondial sunt necesare aproximativ 200 de reparații ale cablurilor submarine în fiecare an. O mare parte dintre avarii sunt produse de activități maritime obișnuite, în special pescuit și ancore târâte pe fundul mării, la care se adaugă cutremure, alunecări submarine și alte fenomene naturale.
Diferența esențială pentru autorități este identificarea rapidă a situațiilor în care o avarie tehnică sau accidentală ar putea ascunde o acțiune deliberată.
Uniunea Europeană investește în capacitatea de reparare rapidă a cablurilor
Bruxellesul a transformat securitatea infrastructurii submarine într-o componentă distinctă a politicii europene de reziliență.
În februarie 2026, Comisia Europeană a anunțat investiții de 347 de milioane de euro pentru proiecte strategice privind cablurile submarine și a prezentat un nou set european de instrumente destinat reducerii riscurilor.
Din această finanțare, 20 de milioane de euro au fost alocate prin programul Connecting Europe Facility – Digital pentru dezvoltarea unor module mobile de reparare a cablurilor în Marea Baltică.
Echipamentele ar urma să fie amplasate în porturi sau șantiere navale și activate rapid în cazul întreruperii unei conexiuni critice.
Programul nu urmărește exclusiv protejarea împotriva sabotajului. Obiectivul este reducerea timpului necesar pentru restabilirea unei conexiuni indiferent dacă incidentul este provocat de o acțiune deliberată, un accident maritim sau o defecțiune tehnică.
Strategia europeană include patru componente: prevenirea incidentelor, detectarea amenințărilor, capacitatea de reacție și reparare și descurajarea acțiunilor ostile.
Fincantieri investește aproximativ 600 de milioane de euro în tehnologia subacvatică
Interesul pentru acest domeniu se reflectă și în strategia marilor companii europene din industria navală și de apărare.
În iulie, Fincantieri a anunțat un program de achiziții cu un efort financiar inițial de aproximativ 600 de milioane de euro, destinat extinderii accelerate în domeniul tehnologiilor subacvatice.
Grupul italian a încheiat acorduri privind Next Geosolutions, WSense, Graal Tech și Defcomm, companii cu activități complementare în cartografiere marină, servicii offshore, comunicații subacvatice, vehicule autonome submarine și drone de suprafață.
Structura tranzacțiilor diferă de la o companie la alta. Fincantieri preia direct 52,6% din Next Geosolutions și 51% din Graal Tech, în timp ce în cazul WSense controlul este realizat printr-un vehicul dedicat. Pentru Defcomm, Fincantieri intră inițial cu 49%, având opțiunea de a urca ulterior la 51%.
Cele patru companii vor fi integrate în ecosistemul Underwater al Fincantieri, alături de capacități deja existente în grup.
După integrare, platforma va reuni aproximativ 1.500 de specialiști în Italia, Marea Britanie, Țările de Jos, Norvegia și Emiratele Arabe Unite.
O piață estimată de Fincantieri la 155 de miliarde de euro până în 2030
Investiția nu este determinată exclusiv de cererea militară.
Fincantieri estimează că piața relevantă pentru submarine, senzori, sisteme de intervenție și alte tehnologii subacvatice ar putea atinge o valoare cumulată de aproximativ 155 de miliarde de euro în perioada 2026-2030.
Compania anticipează o creștere deosebit de rapidă pentru segmentul sistemelor subacvatice neconvenționale, alimentată atât de bugetele pentru apărare, cât și de necesitatea protejării infrastructurilor civile.
Modelul urmărit este unul integrat.
Next Geosolutions poate realiza cartografierea și inspecția fundului mării. Graal Tech dezvoltă vehicule autonome subacvatice. WSense furnizează tehnologii pentru comunicații și schimb de date sub apă, iar Defcomm dezvoltă vehicule autonome de suprafață.
Aceste capacități pot fi conectate pentru monitorizarea cablurilor, conductelor, instalațiilor offshore, porturilor sau altor infrastructuri maritime.
Aceeași tehnologie poate avea însă și utilizări militare, inclusiv supraveghere, detectarea minelor sau monitorizarea activităților submarine. Tocmai această suprapunere dintre aplicațiile civile și cele militare transformă domeniul subacvatic într-una dintre principalele piețe dual-use aflate în dezvoltare.
Greyshark: autonomie de săptămâni pentru supravegherea fundului mării
Un alt exemplu al evoluției tehnologice este Greyshark, familia de vehicule autonome subacvatice dezvoltată de compania germană Euroatlas.
Platforma este concepută pentru misiuni de supraveghere de lungă durată și poate fi utilizată pentru monitorizarea conductelor, platformelor offshore și cablurilor de comunicații, detectarea minelor, patrulare, operațiuni de informații și alte misiuni navale.
Vehiculul poate folosi senzori acustici și optici, sonar, sisteme de navigație inerțială și algoritmi pentru recunoașterea automată a obiectelor și identificarea schimbărilor produse în mediul submarin.
În cazul protejării unui cablu, sistemul poate parcurge o rută stabilită, compara datele obținute cu imagini sau măsurători anterioare și identifica modificări care pot indica deteriorări, prezența unui obiect necunoscut sau activitatea unui alt vehicul submarin.
Euroatlas dezvoltă inclusiv varianta Greyshark Foxtrot, propulsată printr-un sistem pe bază de hidrogen.
Testele în apă au început în aprilie 2026, în largul coastelor Germaniei, mai întâi în apropiere de Kiel și ulterior în cadrul centrului SeaSEC din apropierea Rostock.
Potrivit companiei, configurația testată este proiectată pentru o autonomie de până la 16 săptămâni sau aproximativ 8.000 de mile marine la o viteză de patru noduri.
La viteza maximă de zece noduri, autonomia scade însă la aproximativ șase zile, ceea ce ilustrează una dintre principalele constrângeri ale sistemelor submarine: compromisul dintre viteză și consumul de energie.
Versiunea Foxtrot se afla în aprilie la un nivel tehnologic de dezvoltare intermediar, iar testele din apă reprezentau o etapă a procesului de maturizare, nu intrarea sistemului în exploatare operațională.
Mediul submarin este mult mai dificil decât spațiul aerian
Dezvoltarea dronelor submarine nu a avansat în același ritm cu cea a dronelor aeriene.
Una dintre cauze este fizica mediului în care operează.
Semnalele radio utilizate pentru comunicațiile obișnuite și pentru sistemele de navigație prin satelit nu pătrund eficient în apă. Vehiculele submarine trebuie, prin urmare, să se bazeze pe navigație inerțială, sonar, comunicații acustice și, în anumite situații, pe revenirea la suprafață pentru conectarea prin satelit sau radio.
Lățimea de bandă disponibilă pentru comunicațiile acustice este mult mai redusă decât în cazul sistemelor aeriene.
În plus, vizibilitatea poate fi aproape inexistentă, presiunea crește rapid odată cu adâncimea, iar accesul la o dronă defectă aflată la sute sau mii de metri sub nivelul mării poate deveni extrem de dificil.
Autonomia energetică reprezintă o altă problemă centrală. Pentru ca un sistem să poată supraveghea suprafețe foarte mari, el trebuie să funcționeze săptămâni sau chiar luni fără realimentare.
Acesta este unul dintre motivele pentru care industria testează baterii mai performante, pile de combustie cu hidrogen și diferite arhitecturi de consum redus.
Inteligența artificială schimbă modul în care poate fi supravegheat fundul mării
Dimensiunea infrastructurii submarine face improbabil un model bazat exclusiv pe patrule permanente cu nave și echipaje.
Direcția tehnologică este construirea unor rețele în care senzori fixați pe fundul mării, nave, sateliți, vehicule autonome de suprafață și drone submarine furnizează date către un sistem comun de comandă.
Algoritmii pot analiza traseele navelor, modificările observate în jurul infrastructurii și informațiile provenite de la senzori pentru identificarea unor comportamente neobișnuite.
În loc ca un vehicul să supravegheze permanent fiecare kilometru de cablu, resursele pot fi concentrate asupra unei zone atunci când apare o anomalie.
Un senzor poate detecta o activitate neobișnuită, un vehicul autonom poate fi trimis pentru verificare, iar dacă situația o impune, o navă sau o echipă specializată poate interveni ulterior.
Această arhitectură nu elimină riscul, dar poate reduce timpul dintre producerea unui incident, identificarea sa și reacția autorităților.
Protecția infrastructurii private devine și o problemă de securitate națională
O parte semnificativă a cablurilor și instalațiilor submarine este deținută sau exploatată de companii private.
Aici apare una dintre problemele centrale ale noii arhitecturi de securitate: delimitarea dintre responsabilitatea operatorului comercial și cea a statului.
Companiile pot monitoriza infrastructura, construi redundanță în rețea și organiza reparațiile. În cazul unui presupus sabotaj sau al unei activități ostile desfășurate pe fundul mării, intervenția poate implica însă paza de coastă, poliția, serviciile de informații sau forțele armate.
Statele din jurul Mării Baltice au început deja să adapteze procedurile pentru asemenea situații. Finlanda, de exemplu, desfășoară exerciții care includ oprirea și inspectarea navelor suspectate că ar putea afecta infrastructura submarină și pregătește răspunsuri inclusiv pentru amenințări care ar putea utiliza scafandri sau vehicule subacvatice fără echipaj.
Problema nu mai privește astfel doar repararea unui cablu după producerea unei avarii, ci detectarea și atribuirea rapidă a unui incident înainte ca acesta să producă perturbări extinse.
Fundul oceanelor devine o nouă dimensiune a competiției tehnologice
Creșterea cantității de date transportate între continente, dezvoltarea interconexiunilor electrice submarine și extinderea infrastructurii energetice offshore vor amplifica importanța fundului mării în următorul deceniu.
Nicio tehnologie nu poate proteja integral cele peste 1,5 milioane de kilometri de cabluri aflate deja în exploatare.
Strategia care se conturează este una bazată pe redundanță, detectare timpurie și reacție rapidă: mai multe rute pentru comunicații, capacități de reparare pregătite în avans, senzori permanenți și vehicule autonome capabile să inspecteze zonele considerate vulnerabile.
În acest model, granița dintre industria civilă și cea de apărare devine tot mai puțin clară. Aceeași dronă care poate inspecta un cablu de internet sau o conductă poate fi adaptată pentru detectarea minelor, supravegherea unei zone maritime sau identificarea unui vehicul ostil.
Infrastructura submarină nu mai este doar o componentă tehnică ascunsă pe fundul oceanelor. Devine o parte a arhitecturii de securitate economică, energetică și militară, iar competiția pentru capacitatea de a vedea, comunica și opera autonom sub apă este abia la început.
