Tensiuni în Ungaria generate de acuzațiile grave aduse guvernului lui Viktor Orbán de către Peter Magyar
Peter Magyar a afirmat pe Facebook că documente sensibile din perioada guvernării Viktor Orbán ar fi fost distruse în mai multe instituții și entități legate de stat.
Liderul partidului Tisza a anunțat că există informații despre distrugerea unor documente importante în ministere, instituții guvernamentale, inclusiv în Oficiul Național Judiciar, precum și în companii apropiate de actuala putere.
Pe platforma X, Magyar a scris: „Primim tot mai multe informații privind distrugerea pe scară largă a documentelor din diverse ministere, instituții afiliate și companii apropiate de Fidesz”.
Ulterior, într-un mesaj video, el a afirmat că persoanele implicate în aceste acțiuni vor răspunde în fața legii dacă formațiunea sa va ajunge la guvernare.
„Oricine participă la astfel de activități criminale va fi pedepsit cu toată severitatea legii după formarea noului guvern”, a spus Magyar.
Acesta a făcut un apel către cetățeni să ofere informații despre eventualele distrugeri de documente, anunțând că va fi creată o platformă online pentru sesizări anonime. În mesajul asociat, a susținut necesitatea opririi „distrugerii documentelor care dovedesc responsabilitatea guvernului Orbán”.
Acuzațiile nu sunt noi, Magyar afirmând după alegerile parlamentare din 12 aprilie că au existat tentative de distrugere a unor documente sensibile în instituții guvernamentale.
Într-o declarație anterioară, el a comparat aceste acțiuni cu practici din perioada comunistă, afirmând că „distrug documente, iar asta nu îi va ajuta”.
La două zile după scrutinul parlamentar din Ungaria, Viktor Orbán a oferit primul său interviu în care a comentat rezultatul, în urma căruia formațiunea sa a fost învinsă de partidul condus de Péter Magyar.
Orbán a descris rezultatul drept unul clar și fără echivoc, recunoscând că diferența este semnificativă.
„Cifrele vorbesc clar. Este o înfrângere clară. Magnitudinea înfrângerii este mare”, a spus Orbán pentru Hirado.
El a susținut că dreapta maghiară are nevoie de o reașezare profundă și că actuala formulă nu mai poate continua în aceeași structură, fiind necesară o transformare majoră a întregului spectru național-conservator.
„Comunitatea de dreapta nu mai poate continua să existe în forma de până acum. Este nevoie de o reînnoire completă. O epocă politică s-a încheiat”, a adăugat Orbán.
El a precizat că procesul de schimbare nu vizează doar partidul Fidesz, ci întreg spectrul politic de dreapta.
Orbán a menționat și efectul personal al rezultatului electoral, afirmând că a trecut printr-un moment dificil imediat după anunțarea rezultatelor, pe care l-a descris drept un șoc emoțional.

