Statele Unite au utilizat bombardierul B-2, cel mai scump din lume, pentru a lovi amplasamente iraniene unde erau ascunse rachete în peșteri
Patru bombardiere stealth B-2 au efectuat o misiune în Iran, vizând situri subterane cu lansatoare de rachete balistice situate în interiorul unor peșteri, conform unui oficial american și relatărilor mass-media.
Un oficial american de rang înalt spune că bombardierele B-2 au atacat lansatoarele de rachete iraniene situate într-un sit subteran, din interiorul unor peșteri, informație transmisă pe platforma X de un jurnalist.
Potrivit Fox News, cele patru bombardiere stealth B-2 au lansat zeci de muniții de precizie asupra unor ținte consolidate din amplasamente subterane iraniene, care includeau rachete balistice și zone de lansare, după care s-au întors la bază.
Fox News relatează că bombardierele au zburat dus-întors din Statele Unite, lansând bombe de 900 kg asupra pozițiilor subterane de rachete balistice din Iran. Informațiile au fost preluate și de The Times of Israel.
Boeing B-2 Spirit, cunoscut și sub numele de Stealth Bomber, este un bombardier strategic american de tip stealth, capabil să lanseze atât bombe obișnuite, cât și bombe nucleare. Este construit de către compania Northrop Grumman și este cel mai scump avion construit vreodată, cu un cost estimat la aproximativ 2.5 miliarde de dolari.
Au fost construite doar 21 de astfel de aeronave la nivel mondial. B-2 Spirit este un bombardier greu observabil, strategic, cu rază lungă de acțiune, capabil să pătrundă prin scuturi sofisticate și dense de apărare aeriană, neputând fi detectat de radare.
Acest bombardier poate efectua misiuni la altitudini de până la 15.240 metri, are o rază de acțiune de peste 11.112 km fără combustibil și poate parcurge peste 18.520 km cu o singură realimentare, putând ajunge în orice punct al lumii în câteva ore.

