Ședință a coaliției de guvernare după tensiunile provocate de recesiunea tehnică

4 Min Citire

Ședință a coaliției de guvernare după tensiunile generate de recesiunea tehnică

O întâlnire a coaliției de guvernare este programată luni, la ora 13.00, la Palatul Victoria, la trei zile după confirmarea intrării României în recesiune tehnică și cu câteva zile înainte de termenul la care ar trebui să fie adoptat bugetul pentru 2026.

Ședința survine în contextul blocării de către PSD a ordonanței privind reducerea posturilor în administrație.

Sorin Grindeanu, președintele Partidului Social Democrat, a criticat dur premierul Ilie Bolojan după confirmarea intrării României în recesiune tehnică, acuzând măsurile de austeritate că au fost „făcute pe spatele oamenilor”.

Într-un mesaj publicat vineri pe Facebook, Grindeanu a afirmat: „După luni de austeritate, sacrificii, taxe aberante și prețuri crescute, Statistica a confirmat oficial ceea ce milioane de români simt deja în buzunarele lor: nu mergem în direcția corectă cu o economie care a intrat în recesiune tehnică”.

Publicitate
Ad Image

Liderul PSD a descris situația ca fiind „o rușine pentru întreaga Coaliție de guvernământ”, dar a subliniat că partidul său își asumă responsabilitatea pentru deciziile luate, în ciuda faptului că deține 22% în Parlament și este „singurul partid de stânga într-o coaliție dominată de dreapta”.

Grindeanu a precizat că, fără intervenția PSD, TVA ar fi crescut la 24%, ar fi fost eliminate plafonările prețurilor la alimentele de bază și gaze, salariul minim nu ar fi fost majorat, investițiile publice oprite, iar zeci de mii de locuri de muncă pierdute.

Totodată, a regretat că nu au reușit să oprească multe dintre deciziile pe care le-a numit „hazardate” și „experimente făcute pe spatele oamenilor”.

El a cerut o schimbare urgentă a direcției economice: „Este timpul să oprim acest tăvălug al deciziilor economice stupide. Trebuie să punem economia pe primul loc și să abandonăm modelul creșterii taxelor în neștire și ”fără excepții”. A sosit timpul să implementăm, în sfârșit, PROGRAMUL DE RELANSARE ECONOMICĂ despre care PSD vorbește de cinci luni!”.

Într-un mesaj transmis vineri, Claudiu Manda, secretar general al PSD, a adresat un avertisment ferm premierului Ilie Bolojan, solicitând schimbarea rapidă a politicii economice și spunând: „Schimbați-vă sau vă schimbăm”.

Potrivit lui Manda, premierul „a demonstrat ce putea”, iar continuarea aceleiași direcții nu este justificată. El a subliniat că recesiunea nu este o simplă variație statistică, ci rezultatul direct al unor măsuri fiscale greșite, menținute în pofida avertismentelor repetate din partea PSD.

În replică, Ilie Bolojan a susținut că intrarea României în recesiune tehnică este o situație temporară, iar efectele măsurilor de austeritate vor fi absorbite în următoarele luni, cu perspective de creștere economică în a doua jumătate a anului.

Conform datelor publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS), economia României a intrat în recesiune tehnică la finalul anului 2025, după două trimestre consecutive de scădere a Produsului Intern Brut (PIB) față de perioadele anterioare.

INS a arătat că, în trimestrul IV 2025, comparativ cu trimestrul III 2025, PIB a scăzut cu 1,9% în termeni reali, pe seria ajustată sezonier. Aceasta urmează unei scăderi de 0,2% a PIB în trimestrul III 2025 față de trimestrul II.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *