Tribunalul Ilfov suspendă decizia Biroului Permanent Național al PNL privind votul la învestirea Guvernului Adrian Veștea
Tribunalul Ilfov a pronunțat, în urmă cu doar câteva ore, decizia în procesul intentat, în aceeași zi, de tabăra de „puciști” din PNL.
Judecătorul de la Tribunalul Ilfov care a pronunțat decizia în procesul intentat a postat pe platforma rejust.ro motivele pentru care a admis acțiunea acestora.
Prin decizie, judecătorul a suspendat efectele unei decizii din 15 iunie a Biroului Permanent Național al liberalilor. Potrivit acesteia, parlamentarii erau obligați ca la votarea Guvernului Adrian Veștea să stea în bănci și să nu voteze. În caz contrar, urmau să fie excluși din partid.
În motivare, se invocă o decizie a Curții Constituționale din 1993. Aceasta arată că parlamentarii sunt în serviciul întregului popor, iar nu al formațiunii politice pe listele căreia au candidat. Exercitarea mandatului are loc „în interesul cetățenilor și al statului, pe baza propriei judecăți și conștiințe, iar nu pe baza unei eventuale constrângeri”.
De asemenea, pentru a motiva faptul că PNL nu a fost citat și nu s-a putut apăra în acest proces, magistratul a invocat un articol din Codul Civil. Articolul permite, în cazuri de „urgență deosebită”, judecarea unei ordonanțe președințiale în aceeași zi, fără citarea părților.
Potrivit celor 16 reclamanți (Monica Cristina Anisie, Andrei Baciu, Sorin Mihai Cîmpeanu, Mihai Culeafă, Alina Ștefana Gorghiu, Ion Iordache, Aneta Matei, Ciprian Pandea, Nicoleta Pauliuc, Alexandru Popa, Răzvan Sorin Prișcă, George Scarlat, Ionuț Marian Stroe, Mihai Veștea, Mihai Sebastian Rusu și Eduard Tatian Mititelu), pe 15 iunie, Biroul Politic Național (BPN) al PNL a mandatat grupurile parlamentare, din care făceau parte, să nu susțină învestirea guvernului propus de Adrian Veștea. BPN a stabilit că la votul de învestitură parlamentarii PNL „nu vor participa la vot ori își vor exprima opțiunea prin formula «prezent, nu votez»”. De asemenea, a prevăzut că „nerespectarea prezentei decizii de către parlamentarii PNL atrage pierderea calității de membru al partidului”.
Reclamanții au menționat că BPN a mai prevăzut excluderea oricărui membru al PNL care acceptă o nominalizare pentru funcția de prim-ministru sau ministru, fără aprobarea forurilor de conducere ale partidului. Ambele decizii erau obligatorii și executorii de îndată. Orice poziționare, vot sau decizie contrară reprezenta o încălcare a dispozițiilor statutare.
Conform legii, pentru admiterea ordonanței președințiale trebuiau îndeplinite mai multe condiții. Printre acestea se numără aparența dreptului în favoarea celor 16 reclamanți, urgența măsurii (votul de învestitură preconizat în acea perioadă), caracterul provizoriu (vremelnic) al acesteia (efecte doar până la soluționarea fondului) și neprejudecarea fondului cauzei (în paralel, reclamanții depuseseră un dosar în care solicitau daune morale de la partid).
Dintre cele patru condiții, care trebuie îndeplinite concomitent, miza cea mai importantă o reprezenta aparența dreptului, indiciile că cei 16 reclamanți ar avea dreptate în demersul lor. În acest sens, judecătorul a preluat un motiv invocat de reclamanți în acțiune: art. 69 alin. 1 și 2 din Constituție „(1) În exercitarea mandatului, deputații și senatorii sunt în serviciul poporului. (2) Orice mandat imperativ este nul.” și a concluzionat că „aparența de drept este în favoarea reclamanților”.
Judecătorul a mai invocat o decizie a Curții Constituționale din 1993. În jurisprudența sa referitoare la art. 69 din Constituție, a statuat că „mandatul parlamentar este unul reprezentativ. Deputații și senatorii se află, în exercitarea mandatului, în serviciul întregului popor. Nu al formațiunii politice pe listele căreia au candidat, sensul interdicției mandatului imperativ fiind tocmai acela că parlamentarul nu poate fi ținut juridic de instrucțiuni obligatorii ale unei voințe exterioare, cu privire la modul de exercitare a mandatului, inclusiv cu privire la sensul votului său (…) la nivelul sumar al «pipăirii fondului», specific acestei proceduri.
Cele două decizii contestate par a întruni elementele unei constrângeri: pe de o parte, o instrucțiune exterioară precisă privind conduita parlamentarilor la votul de învestitură – neparticiparea la vot ori exprimarea formulei «prezent, nu votez» –, respectiv interdicția acceptării unei nominalizări guvernamentale. Pe de altă parte, o sancțiune juridică automată și predeterminată – pierderea calității de membru, respectiv excluderea din partid. (…) În ceea ce privește membrii parlamentului, aceștia beneficiază de drepturi specifice funcției de demnitate publică pe care o exercită, printre care și dreptul de a acorda votul de învestitură a Guvernului. Un astfel de drept se exercită în interesul cetățenilor și al statului, pe baza propriei judecăți și conștiințe, iar nu pe baza unei eventuale constrângeri, mandatul fiind unul reprezentativ conform art. 69 alin. 2 din Constituția României”.
Judecătorul a mai justificat admiterea acțiunii sub imperiul aparenței nelegalității a deciziei PNL prin faptul că „o eventuală sancționare a reclamanților prin excluderea automată din partidul politic din care aceștia fac parte în prezent, pentru modul în care își exercită votul de învestitură a guvernului sau pentru acceptarea unor funcții guvernamentale, poate afecta reputația politică și perspectivele viitoare de candidatură a reclamanților și poate aduce un prejudiciu profesional și politic acestora, care ar fi imposibil de reparat în viitor”.
O altă controversă legată de derularea acestui proces o reprezintă viteza cu care s-a derulat. Aceasta a fost lămurită la începutul motivării, în care s-a indicat: „Procedura legală – cauza a fost luată în discuție fără citarea părților, având în vedere dispozițiile art. 999 alin. 2 teza a II-a C.proc. civ”.
Acest articol prevede că „Ordonanța va putea fi dată și fără citarea părților. În caz de urgență deosebită, ordonanța va putea fi dată chiar în aceeași zi, instanța pronunțându-se asupra măsurii solicitate pe baza cererii și actelor depuse, fără concluziile părților.”



