Vladimir Putin l-a sunat pe Donald Trump de ziua lui, Rusia și SUA pregătesc contacte diplomatice
Președintele rus Vladimir Putin a avut o convorbire telefonică cu Donald Trump, în care au discutat situația din Iran, războiul din Ucraina și au convenit reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Washington.
Kremlinul a anunțat că Vladimir Putin l-a sunat pe Donald Trump cu ocazia împlinirii vârstei de 80 de ani. În cadrul convorbirii, au fost abordate subiecte de politică externă, printre care situația negocierilor dintre Statele Unite și Iran.
Consilierul prezidențial rus Iuri Ușakov a precizat că discuția s-a concentrat în principal pe protocolul de acord aflat în curs de elaborare între SUA și Iran. „Donald Trump a spus că un acord este aproape”, a declarat Ușakov.
De asemenea, Moscova a anunțat că, în perioada următoare, reprezentanți ai administrației americane, Steve Witkoff și Jared Kushner, implicați în problemele iraniene, vor efectua o vizită în Rusia. Potrivit lui Iuri Ușakov, această deplasare este un nou pas în dialogul dintre cele două țări.
În aceeași zi, Donald Trump a avut o convorbire telefonică și cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev a declarat că l-a felicitat pe Trump cu ocazia aniversării și că au discutat despre mai multe teme importante, inclusiv perspectivele de pace.
„Am avut o discuție destul de detaliată despre multe lucruri cheie – pacea, cu siguranță, s-a numărat printre ele”, a spus Zelenski. El a adăugat că dialogul va continua în perioada următoare, în cadrul reuniunii liderilor G7 programată săptămâna aceasta în Franța. „Am convenit că vom discuta mai multe în cadrul întâlnirii noastre de la Summitul G7”, a afirmat președintele ucrainean.

