Pozițiile candidaților francezi față de NATO și implicațiile pentru alianță
Alegerile prezidențiale din Franța, programate pentru anul viitor, stârnesc îngrijorări în cadrul NATO, în condițiile în care candidați cu poziții critice față de alianță înregistrează un sprijin semnificativ în sondaje. O schimbare radicală a politicii de la Paris ar putea avea repercusiuni directe asupra României, unde Franța conduce un grup de luptă format din aproximativ 1.200 de militari, conform unei analize POLITICO.
Marine Le Pen, reprezentanta partidului de extremă dreapta Rassemblement National (RN), susține retragerea Franței din comandamentul integrat al NATO. Jean-Luc Mélenchon, liderul formațiunii de extremă stânga La France Insoumise (LFI), a declarat că dorește ieșirea completă a Franței din alianță.
Franța este singura putere nucleară din Uniunea Europeană, iar o eventuală retragere din structurile NATO ar afecta semnificativ alianța. Printre posibilele consecințe se numără incertitudinea privind prezența trupelor franceze în România și Estonia, reducerea accesului la capacități militare specifice și afectarea coordonării între cele 32 de state membre.
Discuțiile privind viitorul Franței în NATO apar într-un context în care alianța încearcă să-și consolideze apărarea europeană. Sub administrația lui Donald Trump, Statele Unite au început să reducă numărul militarilor desfășurați în Europa, iar ceilalți aliați încearcă să-și întărească capacitățile de apărare în condițiile avertismentelor privind un posibil atac rusesc în acest deceniu.
Jamie Shea, fost purtător de cuvânt al NATO și cercetător principal la grupul de reflecție Friends of Europe, a declarat: „Având în vedere prezența redusă a SUA, ceea ce nu ne dorim este ca o țară europeană importantă să se distanțeze de alianță, mai ales într-un moment în care obiectivul general este ca europenii, inclusiv Franța, desigur, să-și asume mai multe responsabilități”.
O eventuală ieșire a Franței din comandamentul unificat ar crea dificultăți atât pentru Paris, cât și pentru restul alianței. Ministrul finlandez al Apărării, Antti Häkkänen, și-a exprimat speranța ca Franța să continue actuala politică de securitate: „Sperăm că Franța înțelege beneficiile pe termen lung ale unui NATO puternic, iar acest lucru (presupune) ca Franța să fie integrată pe deplin în structurile NATO. Așadar, sperăm că, în politica de apărare, își vor menține linia politică într-o poziție fermă”.
La aproximativ opt luni înainte de scrutin, rezultatul rămâne incert. Există posibilitatea ca un candidat ajuns la putere să-și modereze pozițiile față de NATO, așa cum s-a întâmplat cu premierul italian Giorgia Meloni în 2022. POLITICO subliniază că relația istorică complicată dintre Franța și NATO determină o atenție sporită în interiorul alianței.
Un diplomat NATO, vorbind sub anonimat, a afirmat: „Mă tem de acele alegeri. Pierderea Franței ar fi îngrozitoare”.
Franța a mai părăsit comandamentul militar integrat al NATO în 1966, când președintele Charles de Gaulle a decis retragerea țării din structurile militare ale Alianței pentru a-și consolida autonomia strategică. Decizia a determinat retragerea forțelor străine de pe teritoriul francez, inclusiv a aproximativ 26.000 de militari americani, precum și mutarea sediilor NATO și SHAPE în Belgia. Franța a revenit în comandamentul integrat în 2009, în timpul președinției lui Nicolas Sarkozy.
Fabrice Pothier, director general al Rasmussen Global și fost șef al departamentului de planificare politică al NATO, afirmă că o schimbare de direcție nu ar duce neapărat la ruperea tuturor legăturilor dintre Franța și alianță, deși ar reprezenta o schimbare importantă. „Ar fi o prostie să credem că ar exista continuitate” sub un nou președinte cu o linie dură, a spus el. „Francezii nu au fost niciodată printre cei mai pro-NATO membri”, a adăugat Pothier, indicând că această chestiune este o „țintă ușoară” pentru populiști.
Un sondaj intern NATO, realizat în primăvară și consultat de POLITICO, arată că 54% dintre alegătorii francezi ar vota pentru menținerea Franței în alianță, procentul fiind al doilea cel mai scăzut dintre cele 32 de state membre, după Muntenegru.
Sistemul electoral francez în două tururi a împiedicat până acum candidații radicali să câștige președinția, deoarece alegătorii s-au mobilizat în turul decisiv în jurul candidaților considerați mai moderați. POLITICO menționează că nu este sigur că acest mecanism va funcționa și la scrutinul următor.
Marine Le Pen a afirmat la sfârșitul lunii mai: „Trebuie să părăsim comandamentul integrat al NATO”, iar această poziție nu este doar retorică electorală. Potrivit unui oficial implicat în discuții, Le Pen ar fi susținut aceeași poziție într-o întâlnire cu ușile închise cu un înalt comandant militar francez la începutul acestui an. De asemenea, ea a susținut că Franța va trebui să reia legăturile cu Rusia.
Jean-Luc Mélenchon are o poziție și mai radicală față de NATO. Liderul LFI, critic de mai mult timp al alianței, și-a prezentat la sfârșitul lunii trecute prioritățile de politică externă, printre care se numără ieșirea completă din NATO, invocând atitudinea „deschis ostilă” a Statelor Unite. „Nu se pune problema să rămânem membri ai NATO”, a declarat el la o conferință în iunie.
O schimbare radicală a poziției Franței ar genera consecințe importante pentru NATO, atât din punct de vedere militar, cât și politic. Marie-Agnes Strack Zimmermann, președinta Comisiei pentru apărare a Parlamentului European, a declarat: „Franța nu este doar un membru fondator, ci un actor-cheie în această alianță, nu în ultimul rând datorită arsenalului său nuclear. Există un singur grup care are de câștigat din asta – și anume dușmanii libertății noastre”.
General-locotenentul francez Michel Yakovleff, fost șef adjunct al statului major la cartierul general militar al NATO, a explicat că un președinte francez ar putea decide rapid retragerea din comandamentul integrat, fără aprobarea Parlamentului, conform tratatului NATO care prevede un termen de un an pentru retragerea completă din structurile politice ale alianței, termen care nu se aplică neapărat ieșirii din comandamentul militar. În practică, Yakovleff estimează că procesul ar dura aproximativ un an și ar putea implica crearea unui sistem separat de legătură cu NATO, similar celui instituit după decizia lui De Gaulle.
După 1966, Franța a continuat să coopereze cu NATO și să participe la numeroase operațiuni militare, dar o eventuală administrație cu o poziție mai dură ar putea schimba această situație.
Una dintre problemele majore pentru NATO într-un astfel de scenariu ar fi situația grupului de luptă condus de Franța în România, format din aproximativ 1.200 de militari. Trei diplomați NATO citați de POLITICO exprimă temeri privind cooperarea neoficială a Franței în domeniul armelor nucleare și accesul alianței la capacitățile franceze specializate, inclusiv sateliții și serviciile de informații.
