Victor Negrescu: PE va adopta azi rezoluția despre incursiunile dronelor în România și alte state

2 Min Citire

Victor Negrescu: Parlamentul European va adopta astăzi rezoluția privind incursiunile dronelor în România și alte state

Parlamentul European va adopta joi o rezoluție referitoare la incursiunile dronelor în România și în alte state, a declarat Victor Negrescu.

„Am inițiat această dezbatere și această rezoluție pentru că, dincolo de știri și statistici, vorbim despre oameni. Despre familii care se trezesc în mijlocul nopții din cauza exploziilor. Despre comunități care trăiesc sub amenințarea permanentă a dronelor. Despre copilul rănit în propria casă la Galați. Despre incidentul de la Constanța”, transmite Victor Negrescu.

Social-democratul arată că, prin votul de joi, Parlamentul European transmite un mesaj clar: siguranța cetățenilor europeni nu este negociabilă.

Conform acestuia, prin această rezoluție se cer măsuri concrete pentru întărirea monitorizării și avertizării timpurii, consolidarea capacităților de apărare și anti-dronă pe flancul estic. De asemenea, sunt solicitate măsuri pentru sprijinirea comunităților afectate și accelerarea operaționalizării hub-ului european de securitate maritimă la Marea Neagră.

Publicitate
Ad Image

Vicepreședintele PE susține că, în fața amenințărilor la adresa cetățenilor, Europa trebuie să rămână unită și să acționeze.

Incidentele cu drone care au afectat România au ajuns în Parlamentul European sub forma unei dezbateri urmate de o rezoluție privind securitatea frontierei estice a Uniunii Europene. Tema rezoluției este „Acțiunile provocatoare inacceptabile ale Federației Ruse și încălcările spațiului aerian al României, statelor baltice și Finlandei prin incursiuni ale dronelor rusești”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *