Ungaria revocă azilul lui Zbigniew Ziobro, iar Polonia pregătește extrădarea fostului ministru al Justiției

2 Min Citire
Vrei să citești mai des Atlas News în Google?

Acuzații grave

Anunțul a fost făcut de ministrul polonez de Externe Radosław Sikorski, care a precizat că documentele de călătorie ale celor doi au fost, de asemenea, anulate.

Într-o postare publică, Sikorski a declarat că a primit o „confirmare scrisă” din partea autorităților de la Budapesta privind revocarea protecției. Potrivit acestuia, și soția lui Ziobro, Patrycja Kotecka-Ziobro, a rămas fără protecția Ungariei.

„Roțile justiției se învârt încet, dar se învârt”, a transmis șeful diplomației poloneze, conform TVPWorld.

Zbigniew Ziobro, figură influentă a fostei administrații conduse de partidul Lege și Justiție (PiS), este acuzat de comiterea a 26 de infracțiuni, inclusiv deturnare de fonduri publice și abuz de putere.

Publicitate
Ad Image

Anchetatorii susțin că ar fi coordonat un „grup criminal organizat” care a deturnat aproximativ 150 de milioane de zloți din Fondul Justiției, program destinat sprijinirii victimelor infracțiunilor.

Ziobro a locuit în Ungaria din octombrie anul trecut, după ce a primit „azil politic” de la guvernul condus atunci de Viktor Orbán, aliat al PiS.

Ulterior, acesta a părăsit Ungaria și a ajuns în Statele Unite. Noul premier ungar, Péter Magyar, a anunțat că va căuta soluții legale pentru a-i trimite pe Ziobro și Romanowski înapoi în Polonia.

Extrădare?

Actualul ministru polonez al Justiției, Waldemar Zurek, a transmis că Varșovia va utiliza „toate mijloacele legale” pentru aducerea fugarilor în fața justiției. Procurorii pregătesc o cerere de extrădare, iar Polonia analizează inclusiv un mandat european de arestare, în eventualitatea revenirii lui Ziobro în UE.

Cazul riscă să tensioneze relațiile dintre Polonia și SUA, pe fondul informațiilor potrivit cărora Ziobro ar fi ajuns peste ocean cu sprijinul unui oficial din administrația președintelui Donald Trump. În paralel, premierul polonez Donald Tusk menține o linie pragmatică în relația cu Washingtonul.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *