Expunerea unei sculpturi care îl înfățișează gol pe președintele Statelor Unite, în sediul Parlamentului European de la Strasbourg, reprezintă o gravă eroare de judecată politică. Reprezentarea transmite un mesaj jignitor la adresa lui Donald Trump, iar amplasarea îi conferă o greutate instituțională. În relația dintre Europa și Statele Unite, un asemenea gest adaugă un motiv inutil de antagonizare.
Sculptura artistului danez Jens Galschiøt, intitulată „Orange Plague” și cunoscută și ca „King of Injustice”, îl prezintă pe președintele american gol, așezat pe umerii unui bărbat mult mai mic. Dezvelită marți, 6 octombrie, lucrarea are aproximativ 2,5 metri înălțime și este acoperită, potrivit artistului, cu aur de 23 de karate. Expoziția este programată să rămână în sediul Parlamentului European până joi, 8 octombrie.
Inițiativa îi aparține eurodeputatului danez Per Clausen, membru al grupului The Left, care a invitat artistul să expună sculptura. Această precizare stabilește responsabilitatea politică a organizării. Ea nu elimină însă problema folosirii sediului unei instituții europene pentru ridiculizarea președintelui american.
Un atac la persoană, amplificat de cadrul instituțional
Politicile administrației americane pot fi criticate ferm, inclusiv în Parlamentul European. Dezacordurile comerciale, diplomatice sau climatice trebuie discutate deschis, cu argumente, dovezi și propuneri. Respectul pentru funcția prezidențială nu presupune acceptarea deciziilor titularului său.
Sculptura alege însă atacul la persoană ca mijloc de exprimare politică. Înfățișarea degradantă a lui Donald Trump nu demonstrează nimic despre consecințele unei decizii a administrației sale. Ea exprimă ostilitate și urmărește ridiculizarea. Oricât de legitimă ar fi contestarea unei politici, umilirea celui care o promovează nu ține loc de argument.
Amplasamentul schimbă semnificația gestului. Într-o galerie privată, lucrarea ar exprima poziția artistului și opțiunea curatorului. În Parlamentul European, ea beneficiază de vizibilitatea, prestigiul și autoritatea simbolică ale instituției gazdă. Fotografiile circulă împreună cu numele Parlamentului, fără ca publicul să fie obligat să cunoască procedurile administrative ale organizării unei expoziții.
Mai mult, această vizibilitate a fost urmărită explicit. În comunicarea publicată de formațiunea sa, Enhedslisten, Per Clausen susține că Parlamentul European este un loc potrivit pentru sculptură deoarece mesajul poate ajunge la alți eurodeputați și la comisari europeni. Cadrul instituțional face, așadar, parte din demersul politic al organizatorului.
Găzduirea nu echivalează procedural cu adoptarea unei poziții oficiale de către întregul Parlament. Nici nu ar fi corect să atribuim tuturor eurodeputaților opțiunea lui Clausen. Dar absența unei rezoluții nu anulează mesajul transmis prin expunere și nici responsabilitatea privind folosirea spațiului instituțional.
Cum ar fi interpretat un gest similar la Casa Albă?
Un exercițiu de reciprocitate arată problema. Cum ar fi interpretată expunerea, la Casa Albă, a unei picturi în care Ursula von der Leyen este înfățișată astupând gura presei? Ar fi suficient ca administrația americană să invoce libertatea artistului pentru a înlătura semnificația politică a amplasamentului?
O asemenea pictură ar formula simbolic o acuzație de cenzură, fără ca reprezentarea să constituie o dovadă. Găzduirea sa la Casa Albă ar conferi însă mesajului o greutate instituțională evidentă. Ar exista motive întemeiate ca gestul să fie criticat pentru ceea ce transmite despre raportarea administrației americane la conducerea Comisiei Europene.
Casa Albă și Parlamentul European au structuri și responsabilități diferite. Un parlamentar nu vorbește în numele întregii instituții, iar o expoziție parlamentară nu este echivalentul unei comunicări prezidențiale. Comparația rămâne însă relevantă pentru întrebarea esențială: poate o instituție să ofere propriul sediu unui mesaj ofensator și apoi să considere că amplasamentul nu are nicio importanță?
Reciprocitatea este un test de consecvență. Europa are motive să solicite respect pentru instituțiile și reprezentanții săi. Aceeași exigență trebuie aplicată și modului în care sunt tratați partenerii în spațiile oficiale europene.
Libertatea artistică nu înlătură responsabilitatea diplomatică
Libertatea de expresie protejează inclusiv satira incomodă, provocatoare sau de prost gust. Ea nu obligă însă o instituție publică să ofere oricărei asemenea manifestări propriul sediu. Alegerea de a găzdui implică și o evaluare a oportunității, a mesajului și a consecințelor posibile.
Criticarea acestei alegeri nu înseamnă solicitarea interzicerii sculpturii. Înseamnă solicitarea unui standard de discernământ pentru o instituție care reprezintă cetățeni cu opțiuni politice diferite și care participă la relațiile externe ale Uniunii.
Nu există, în informațiile verificate pentru acest articol, o identificare clară a persoanelor care au aprobat administrativ amplasarea și a condițiilor în care au făcut-o. Conducerea Parlamentului ar trebui să clarifice aceste responsabilități. Invitația unui eurodeputat explică inițiativa, dar nu răspunde tuturor întrebărilor despre folosirea spațiului comun.
Nici nu este necesară o reacție a Washingtonului pentru a evalua caracterul inoportun al gestului. O eventuală deteriorare concretă a relației trebuie demonstrată, nu presupusă. Riscul de antagonizare este însă suficient de evident pentru a cere prudență unei instituții europene.
Parlamentul European poate apăra interesele europene prin dezbatere, control democratic și decizii. Găzduirea unei reprezentări umilitoare a președintelui Statelor Unite nu întărește niciunul dintre aceste instrumente. Ea transformă prestigiul instituției în suport pentru un atac personal și transmite un mesaj jignitor unui partener cu care Europa trebuie să poată discuta inclusiv atunci când divergențele sunt profunde. O asemenea eroare nu poate fi scuzată prin simpla invocare a satirei.
