Spirit Airlines își încetează definitiv activitatea după faliment
Compania aeriană low-cost Spirit Airlines, una dintre cele mai mari din SUA, își va înceta activitatea începând cu dimineața zilei de 2 mai, pe fondul unor probleme financiare accentuate și a creșterii costurilor operaționale.
Reprezentanții companiei au anunțat că toate zborurile vor fi anulate. Decizia este determinată în principal de majorarea prețului combustibilului și de alte presiuni asupra afacerii. Operatorul aerian a arătat că evoluția recentă a pieței energetice a avut un impact major asupra stabilității financiare.
„În ciuda eforturilor companiei, recenta creștere semnificativă a prețurilor petrolului și alți factori care pun presiune asupra afacerii au afectat semnificativ perspectivele financiare ale Spirit. Fără finanțare suplimentară, Spirit nu a avut de ales decât să intre în lichidare”, au explicat reprezentanții companiei.
Spirit Airlines s-a confruntat în ultimii ani cu probleme financiare recurente, inclusiv două proceduri de faliment derulate în perioada 2024–2025. În luna martie, compania a încercat să obțină sprijin financiar din partea autorităților americane, însă negocierile cu investitorii și instituțiile implicate nu au ajuns la un rezultat concret.
Operatorul aerian desfășura zboruri regulate pe rute din Statele Unite, Caraibe și America Latină și avea peste 15.000 de angajați. Decizia vine într-un context global tensionat, marcat de creșterea accentuată a prețului petrolului, care a depășit 120 de dolari pe baril, pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu. Blocajele din zona Strâmtorii Hormuz au contribuit la presiuni suplimentare asupra pieței de combustibil și asupra industriei aviatice.

