Sindicatul angajaților din Guvern acuză dublu standard și cere explicații de la Bolojan

3 Min Citire

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului acuză dublu standard și solicită clarificări de la Ilie Bolojan

Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) susține că la nivelul Secretariatului General al Guvernului s-ar pregăti aducerea Sorinei Oancea pentru ocuparea unei funcții de conducere și solicită explicații de la premierul interimar Ilie Bolojan privind criteriile profesionale și forma juridică a acestei eventuale decizii.

Potrivit unui comunicat al SAALG, la nivelul Secretariatului General al Guvernului s-ar pregăti aducerea Sorinei Oancea pentru ocuparea unei funcții de conducere în cadrul Serviciului monitorizare întreprinderi și instituții publice.

Sindicatul afirmă că această situație ridică semne de întrebare în contextul în care premierul interimar Ilie Bolojan a vorbit public despre reducerea cheltuielilor, eficientizarea administrației și blocarea mobilității lucrătorilor din sectorul public. SAALG acuză un posibil dublu standard în administrație.

„Așadar, întrebarea este simplă: pentru membrii de partid există excepții de la reforma domnului Bolojan?”, transmite SAALG.

Publicitate
Ad Image

SAALG subliniază că este de neînțeles cum, într-o instituție precum Secretariatul General al Guvernului, cu experți, consilieri, funcționari publici și personal cu experiență și expertiză în monitorizarea întreprinderilor și instituțiilor publice, nu s-ar putea identifica nicio persoană capabilă să asigure, în continuare, exercitarea unei funcții de conducere. „SGG nu este o agenție de plasare pentru oameni politici rămași fără scaun”, afirmă sindicatul.

Sindicatul face referire la o postare publicată de PNL Sector 1 la 31 mai 2024, în care se menționa că Sorina Oancea, fostă directoare a ADP Sector 1, participa la un concurs pentru funcția de șef serviciu în aparatul de specialitate al Primăriei Sectorului 1. În acea postare, liberalii din Sectorul 1 susțineau că ar fi vorba despre un concurs aranjat. SAALG precizează că nu se pronunță asupra acelor acuzații și că nu se substituie instituțiilor competente, dar consideră că Guvernul trebuie să explice ce criterii profesionale ar justifica o eventuală numire a aceleiași persoane la Secretariatul General al Guvernului.

Președintele SAALG, Noni-Emil Iordache, a declarat: „Nu se poate ca, atunci când este vorba despre salariații obișnuiți, Guvernul să predice austeritate, blocaje, interdicții, reorganizări și disciplină bugetară, iar când este vorba despre oameni cu susținere politică, administrația să devină brusc flexibilă, generoasă și creativă”.

Sindicatul solicită clarificarea imediată a informațiilor privind eventuala aducere a Sorinei Oancea la Secretariatul General al Guvernului și cere să fie indicată forma juridică avută în vedere: transfer, detașare, concurs, numire temporară, exercitare cu caracter temporar sau alt mecanism administrativ.

De asemenea, SAALG cere publicarea criteriilor profesionale care ar justifica ocuparea funcției de conducere în cadrul Serviciului monitorizare întreprinderi și instituții publice și explicarea motivului pentru care funcția nu poate fi asigurată prin resursa umană existentă în Secretariatul General al Guvernului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *