Nominalizările pentru ministerele Justiției, Finanțelor, Muncii și Agriculturii în posibilul guvern al lui Eugen Tomac
Eugen Tomac urmează să înceapă consultările cu partidele PNL, USR și PSD pentru formarea noului guvern, după ce președintele României, Nicușor Dan, a semnat decretul prin care este desemnat candidat pentru funcția de prim-ministru.
Luni, Tomac va avea întâlniri cu reprezentanții PNL de la ora 11.00, cu cei ai USR la ora 14.00 și cu social-democrații de la ora 17.00. Consultările vor avea loc la sediile partidelor. Programul de marți va fi anunțat luni.
Mai multe nume cu experiență în administrație, diplomație, energie sau educație sunt vehiculate pentru viitorul Cabinet, printre care Mihnea Motoc, Luca Niculescu, Cosmin Soare Filatov, Bogdan Despescu, Corina Popescu, Bogdan Drăgoi, Bogdan Glăvan, Nicolae Istudor, Sorin Costreie, Lavinia Niculescu și Adrian Papahagi.
La Ministerul Apărării este vehiculat Mihnea Motoc, fost ministru al Apărării în Guvernul Cioloș și diplomat de carieră. Pentru Ministerul Afacerilor Externe este menționat Luca Niculescu, fost ambasador al României în Franța și actual secretar de stat în MAE, unde coordonează procesul de aderare a României la OCDE.
Ministerul Justiției este vehiculat Cosmin Soare Filatov, consilier prezidențial pe probleme constituționale și avocat, cu studii doctorale în domeniul patrimoniului cultural. Pentru Ministerul Afacerilor Interne este menționat Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI și fost inspector general al Poliției Române.
Corina Popescu, fost director la Electrica și Transelectrica, este vehiculată pentru Ministerul Energiei. La Finanțe sunt discutate numele lui Bogdan Drăgoi, fost ministru al Finanțelor, și Bogdan Glăvan, profesor universitar.
Ministerul Agriculturii este menționat Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din București. Pentru Ministerul Educației este vehiculat Sorin Costreie, consilier prezidențial pentru educație și cercetare și profesor la Universitatea din București. La Ministerul Muncii este vehiculată Lavinia Niculescu, fost secretar general la Ministerul Economiei, iar pentru Ministerul Culturii este menționat Adrian Papahagi.

