Puțini oameni din lume pot vorbi despre spațiul cosmic simultan din perspectiva celui care a zburat în spațiu și a celui care contribuie la definirea regulilor după care acesta va fi folosit. Dumitru-Dorin Prunariu a zburat în spațiu într-o lume bipolară, în cadrul programului Intercosmos. A condus apoi Comitetul ONU pentru Utilizarea Pașnică a Spațiului Extraatmosferic — COPUOS — și Association of Space Explorers, a participat la grupurile de experți guvernamentali ai ONU pentru securitatea spațială și măsurile de consolidare a încrederii, a contribuit la Agenda Spațială 2030 și a coordonat Grupul Global de Experți pentru Activități Lunare Sustenabile. Astăzi privește noua competiție pentru spațiu dintr-o perspectivă rară: experiența directă a zborului cosmic și participarea la construcția mecanismelor internaționale care încearcă să împiedice transformarea spațiului într-o nouă sursă de insecuritate.
În perspectiva celui de-al 77-lea International Astronautical Congress, care va avea loc la Antalya între 5 și 9 octombrie 2026 sub tema „The World Needs More Space„, Atlas News România a discutat cu Dumitru-Dorin Prunariu despre întrebările care vor defini următoarea etapă a erei spațiale: confruntarea dintre Statele Unite și China, vulnerabilitatea infrastructurii orbitale, militarizarea spațiului, viitoarele reguli ale prezenței umane pe Lună, autonomia strategică a Europei și locul pe care România îl poate ocupa într-o competiție în care puterea tehnologică devine tot mai mult putere geopolitică.
Interviul depășește însă perspectiva competiției dintre marile puteri. În centrul său se află o problemă fundamentală: dacă omenirea va reuși să extindă activitățile spațiale fără să distrugă tocmai condițiile fizice, politice și juridice care fac această expansiune posibilă.
În viziunea lui Dumitru Prunariu, securitatea spațială nu poate fi construită exclusiv prin descurajare, superioritate tehnologică sau acumularea de capabilități. Stabilitatea reală depinde de reziliență, reguli credibile, transparență, mecanisme eficiente de prevenire a incidentelor și, mai ales, de menținerea canalelor de cooperare între state chiar și atunci când acestea se află într-o competiție strategică directă.
Iar România, avertizează el, nu trebuie să rămână spectator. „România nu trebuie să copieze marile puteri, ci să devină indispensabilă în câteva domenii bine alese.”
„Spațiul nu a fost niciodată complet izolat de geopolitica terestră”
Atlas News România: IAC 2026 se desfășoară sub tema „The World Needs More Space”, într-un moment în care spațiul cosmic este simultan domeniu de cooperare științifică, infrastructură economică și zonă de competiție strategică. Ați subliniat în multiple ocazii legătura directă dintre geopolitica terestră și competiția spațială. Mai poate fi păstrat spațiul ca domeniu al cooperării internaționale sau intrăm deja într-o nouă logică de descurajare și competiție între marile puteri?
Dumitru-Dorin Prunariu: Nu cred că trebuie să alegem între cooperare și competiție, pentru că ambele vor caracteriza noua etapă a activităților spațiale. Spațiul nu a fost niciodată complet izolat de geopolitica terestră. Eu însumi am zburat în cadrul programului Intercosmos, într-o lume bipolară, dar am văzut apoi cum proiecte precum Apollo-Soyuz, stația Mir și Stația Spațială Internațională au creat punți chiar și între state aflate în dezacord asupra multor alte teme. Experiența arată că rivalitatea politică nu exclude automat cooperarea tehnică și științifică.
Astăzi însă situația este mai complexă. Avem mai multe state active, companii private cu putere tehnologică și financiară considerabilă, infrastructuri orbitale devenite indispensabile și o legătură mult mai strânsă între capabilitățile civile, comerciale și militare. Competiția poate accelera inovarea, dar devine periculoasă atunci când se transformă într-o logică exclusivă de confruntare, când lipsesc transparența, canalele de comunicare și reguli minime de comportament responsabil.
Cooperarea rămâne nu doar posibilă, ci necesară. Deșeurile spațiale, gestionarea traficului orbital, protecția planetară, apărarea planetară, siguranța echipajelor și explorarea spațiului îndepărtat nu pot fi administrate eficient de un singur stat. În perioada în care am condus COPUOS, apoi ca co-vicepreședinte al Grupului de lucru pentru Agenda Spațială 2030, ca membru al grupurilor de experți guvernamentali ai ONU privind transparența și măsurile de consolidare a încrederii și ca președinte al Association of Space Explorers, am constatat că dialogul rămâne posibil chiar și atunci când pozițiile politice sunt foarte diferite.
Prin urmare, spațiul poate rămâne un domeniu al cooperării dacă instituțiile și regulile evoluează în același ritm cu tehnologia. Avem nevoie de notificare și transparență, mecanisme de prevenire a incidentelor, linii de comunicare în situații de criză și angajamente clare împotriva acțiunilor care produc efecte ireversibile, precum generarea intenționată de cantități mari de deșeuri orbitale. Adevărata securitate nu se obține numai prin descurajare, ci și prin predictibilitate și încredere verificabilă.
Statele Unite și China. Când puterea spațială devine multiplicator al puterii naționale
Atlas News România: Statele Unite și China dezvoltă programe spațiale cu implicații economice, tehnologice și militare majore, iar revenirea pe Lună a devenit una dintre expresiile acestei competiții. Asistăm la simpla extindere în spațiu a rivalității strategice dintre Washington și Beijing sau superioritatea spațială ar putea deveni ea însăși un factor determinant al raportului de putere dintre cele două state?
Dumitru-Dorin Prunariu: Asistăm la ambele procese. Rivalitatea strategică dintre Statele Unite și China se extinde inevitabil în spațiu, dar, în același timp, capabilitatea spațială devine ea însăși un multiplicator al puterii naționale. Un stat care dispune de acces sigur la orbită, navigație și sincronizare precise, observație a Pământului, comunicații securizate, capacitate industrială și infrastructură cislunară își mărește libertatea de acțiune economică, diplomatică și militară.
Competiția lunară are o miză mai amplă decât prestigiul. Ea privește accesul la regiuni de interes științific și operațional, dezvoltarea infrastructurii logistice, stabilirea standardelor tehnice și juridice și formarea unor comunități de parteneri. Programele asociate inițiativei Artemis și proiectului International Lunar Research Station pot conduce la două arhitecturi paralele. Riscul nu este existența unor programe diferite, ci lipsa interoperabilității, a schimbului de informații și a unor reguli comune de evitare a interferențelor.
Totuși, nu cred că putem vorbi despre o ecuație simplă în care cine ajunge primul sau are cei mai mulți sateliți câștigă automat competiția globală. Contează reziliența sistemelor, capacitatea de înlocuire rapidă, calitatea alianțelor, baza industrială, resursele umane și credibilitatea normelor pe care un stat le propune celorlalți. Superioritatea spațială poate influența decisiv raportul de putere, dar nu îl determină singură.
Obiectivul rațional al comunității internaționale trebuie să fie menținerea competiției în limite pașnice și gestionabile. Chiar dacă o cooperare politică amplă între Washington și Beijing este dificilă, sunt posibile și necesare domenii minime de coordonare: siguranța zborurilor, schimbul de date privind obiectele periculoase, intervenția în caz de urgență, protecția siturilor științifice și deconflictarea operațiunilor lunare.
Când sateliții devin ținte: efecte în cascadă și riscul escaladării
Atlas News România: Infrastructura orbitală este deja esențială pentru informații, comunicații, navigație și operațiuni militare. Dacă militarizarea spațiului este, așa cum ați spus, deja o realitate, cât de vulnerabilă devine securitatea internațională în momentul în care sateliții și infrastructurile orbitale pot deveni obiective strategice într-un conflict?
Dumitru-Dorin Prunariu: Vulnerabilitatea este foarte mare tocmai pentru că dependența societăților moderne de infrastructura spațială a crescut enorm. Fără sateliți ar fi afectate nu numai operațiunile militare, ci și transporturile, sistemele bancare, telecomunicațiile, meteorologia, agricultura, intervențiile de urgență și funcționarea multor rețele energetice. În acest sens, un atac asupra infrastructurii spațiale ar putea produce efecte în cascadă asupra populației civile și a economiei globale.
Trebuie să facem și o distincție importantă. Utilizarea militară a spațiului există de la începutul erei spațiale; transformarea deliberată a obiectelor spațiale în ținte sau în instrumente ale confruntării armate reprezintă un nivel diferit de risc.
Interferența radio, bruiajul și falsificarea semnalelor, atacurile cibernetice, orbirea senzorilor, atacurile asupra segmentului de sol sau folosirea armelor antisatelit pot fi dificil de atribuit rapid. Această ambiguitate crește riscul unei interpretări greșite și al escaladării.
Răspunsul nu poate fi promisiunea unei invulnerabilități, ci construirea rezilienței: arhitecturi distribuite, redundanță, protecție cibernetică, capacitate de reconstituire rapidă, servicii alternative, o mai bună cunoaștere a situației spațiale și exerciții comune de gestionare a incidentelor. În paralel, trebuie convenite norme de comportament responsabil, notificări și proceduri de consultare pentru situațiile susceptibile să fie percepute drept ostile.
Experiența mea în grupurile de experți guvernamentali ai ONU privind măsurile de transparență și consolidare a încrederii, precum și prevenirea unei curse a înarmărilor în spațiu, m-a convins că instrumentele politice și cele juridice nu trebuie opuse. Măsurile voluntare pot reduce imediat riscurile, iar acordurile juridice pot consolida ulterior obligațiile. Un punct de plecare esențial ar fi evitarea testelor distructive care produc deșeuri și stabilirea unor mecanisme permanente de comunicare între operatorii civili și militari.
Regulile Lunii. „ATLAC nu își propune să creeze un guvern al Lunii”
Atlas News România: Revenirea pe Lună ridică o problemă care depășește explorarea științifică. Tratatul Spațiului Cosmic exclude însușirea teritorială, însă bazele permanente, exploatarea resurselor și eventualele zone de siguranță pot genera forme de control de facto. Având experiența dumneavoastră în cadrul COPUOS, considerați că actualul sistem de drept internațional este pregătit pentru momentul în care mai multe puteri vor avea interese permanente în aceleași regiuni ale Lunii?
Dumitru-Dorin Prunariu: Actualul sistem de drept internațional oferă principii solide, dar nu este încă suficient de detaliat pentru densitatea și complexitatea activităților care se pregătesc pe Lună. Tratatul Spațiului Cosmic din 1967 stabilește libertatea explorării și utilizării, răspunderea statelor și interdicția însușirii naționale. Aceste principii trebuie păstrate. Ele nu ne spun însă, în termeni operaționali, cum trebuie să procedeze mai mulți actori care vor să lucreze simultan în aceeași regiune, să folosească resurse, să protejeze un experiment sau să evite interferențe prejudiciabile.
Zonele de siguranță pot fi utile ca instrumente temporare și proporționale de informare și deconflictare. Ele nu trebuie să devină însă zone exclusive, nelimitate în timp ori spațiu sau substituții pentru suveranitate. Tocmai aici apare nevoia unui mecanism internațional de consultare, în cadrul căruia statele și operatorii să comunice din timp locul, natura și durata activităților, să soluționeze incompatibilitățile și să evite luarea unor măsuri unilaterale cu efecte ireversibile.
După activitatea pe care am coordonat-o în cadrul Global Expert Group on Sustainable Lunar Activities al Moon Village Association, am devenit și mai convins că regulile practice trebuie discutate înainte de instalarea unui număr mare de misiuni pe suprafața Lunii. În numele României, am promovat în COPUOS propunerea unui mecanism de consultare pentru activitățile lunare și inițiativa care a condus la constituirea, prin consens, la cea de-a 67-a sesiune a Comitetului din iunie 2024, a echipei Action Team on Lunar Activities Consultation, ATLAC. România asigură, alături de Pakistan, copreședinția acestei echipe de acțiune.
ATLAC nu își propune să creeze un „guvern al Lunii” și nici să redeschidă inutil tratatele fundamentale. Miza este elaborarea, în cadrul multilateral și incluziv al COPUOS, a unor recomandări pentru un posibil mecanism internațional de consultare. Printre temele esențiale se află schimbul de informații, coordonarea operațională, prevenirea interferențelor, utilizarea transparentă a resurselor, protejarea siturilor de valoare științifică și istorică, asistența în situații de urgență și soluționarea rapidă a divergențelor. Este o contribuție concretă a României la guvernanța viitoare a Lunii și cred că trebuie dusă la bun sfârșit înainte ca practica să devină sursa conflictului.
„Autonomia strategică europeană nu este credibilă fără o autonomie spațială corespunzătoare”
Atlas News România: Europa vorbește tot mai mult despre autonomie strategică, dar rămâne dependentă de parteneri externi pentru anumite capabilități spațiale fundamentale. Poate Uniunea Europeană să aspire credibil la autonomie strategică fără o autonomie spațială corespunzătoare și ce ar trebui să schimbe Europa pentru a nu rămâne între Statele Unite și China în noua competiție spațială?
Dumitru-Dorin Prunariu: Autonomia strategică europeană nu este credibilă fără o autonomie spațială corespunzătoare. Dar autonomia nu înseamnă izolare sau autosuficiență absolută. Ea înseamnă capacitatea de a lua decizii și de a acționa atunci când un partener extern nu poate sau nu dorește să furnizeze un serviciu esențial.
Europa are atuuri de prim rang: Galileo, Copernicus, EGNOS, competența științifică și tehnologică a ESA, o industrie performantă și o tradiție solidă de cooperare. În același timp, dificultățile recente privind accesul la spațiu, fragmentarea achizițiilor și dependențele din anumite lanțuri tehnologice au demonstrat că excelența punctuală nu este suficientă.
Europa trebuie să acționeze simultan în câteva direcții: să garanteze un acces autonom și competitiv la orbită, cu o cadență de lansare adecvată; să dezvolte comunicații guvernamentale securizate și reziliente prin GOVSATCOM și IRIS²; să protejeze serviciile Galileo și Copernicus și să consolideze supravegherea și gestionarea traficului spațial; să integreze mai bine dimensiunea civilă, comercială și de apărare; și să accelereze achizițiile, astfel încât întreprinderile europene să aibă o piață internă suficientă pentru a crește.
Din experiența mea în cadrul structurilor ESA, inclusiv ca vicepreședinte al Comitetului pentru Relații Internaționale, am observat că Europa este puternică atunci când își agregă competențele și stabilește obiective pe termen lung. Parteneriatul transatlantic rămâne esențial, dar parteneriatul este mai solid între actori capabili. Europa nu trebuie să fie un spațiu pasiv între Statele Unite și China, ci un pol tehnologic și normativ cu capacitatea de a acționa independent și de a coopera credibil.
România: „Relevanța internațională nu vine din declarații”
Atlas News România: Ați avertizat recent că România nu trebuie să privească spațiul ca pe un lux, ci ca pe o componentă a securității și apărării, și că trebuie să treacă de la statutul de consumator de servicii spațiale la cel de contributor. Care sunt cele două sau trei capabilități în care România ar trebui să investească prioritar în următorul deceniu pentru a dobândi relevanță strategică reală?
Dumitru-Dorin Prunariu: Aș concentra investițiile în trei grupe de capabilități, construite în legătură directă cu programele ESA, ale Uniunii Europene și ale NATO, nu ca proiecte naționale izolate.
În primul rând, România are nevoie de capabilități proprii de valorificare a datelor de observare a Pământului și de comunicații securizate. Aceasta înseamnă centre de procesare, inteligență artificială, aplicații pentru apărare, agricultură, mediu și situații de urgență, dar și participarea cu instrumente, sarcini utile sau sateliți mici la arhitecturi europene. Suveranitatea nu presupune neapărat o constelație complet națională; presupune acces garantat la date, capacitatea de a le interpreta și dreptul de a contribui la sistemele de care depindem.
În al doilea rând, trebuie dezvoltată contribuția românească la supravegherea și urmărirea obiectelor spațiale, la meteorologia spațială și la apărarea planetară. România poate valorifica poziția geografică, infrastructura de observație și competențele existente pentru a furniza date utile rețelelor europene. O imagine independentă și precisă asupra mediului orbital este o capabilitate de securitate, nu doar una științifică.
În al treilea rând, trebuie consolidat un lanț industrial de nișă: senzori, electronică și software de bord, robotică, inteligență artificială, securitate cibernetică, antene și servicii de telemetrie, urmărire și comandă, integrarea și testarea sateliților mici. Centrul de la Cheia și experiența acumulată în institute, universități și companii pot constitui puncte de plecare, dacă sunt legate prin programe multianuale și comenzi predictibile.
Toate acestea cer o strategie națională coerentă, bugete stabile, coordonare civil-militară, o Agenție Spațială Română puternică și investiții în oameni. Din perioada în care am condus Agenția Spațială Română am învățat că relevanța internațională nu vine din declarații, ci din continuitate, competență și contribuții pe care partenerii se pot baza. România nu trebuie să copieze marile puteri, ci să devină indispensabilă în câteva domenii bine alese.
IAC 2026 și întrebarea care depășește competiția pentru cine ajunge primul
Atlas News România: IAC 2026 va reuni la Antalya agenții spațiale, guverne, industrie, cercetători și noii actori comerciali ai sectorului. Dincolo de tehnologiile și proiectele care vor fi prezentate, care considerați că este întrebarea strategică asupra căreia comunitatea internațională ar trebui să înceapă urgent o discuție serioasă la acest congres?
Dumitru-Dorin Prunariu: Întrebarea strategică pe care aș formula-o este următoarea: cum putem extinde accelerat activitățile spațiale fără să distrugem condițiile fizice, politice și juridice care fac această extindere posibilă? Cu alte cuvinte, cum transformăm creșterea într-un proces sustenabil, sigur și accesibil, înainte ca o criză majoră să ne oblige să reacționăm în grabă?
Această întrebare are trei dimensiuni inseparabile. Prima este sustenabilitatea tehnică: deșeurile orbitale, traficul spațial, frecvențele și protecția infrastructurilor. A doua este securitatea: prevenirea incidentelor, transparența și reducerea riscului de escaladare. A treia este echitatea: cum asigurăm accesul noilor state și al generațiilor viitoare la beneficiile spațiului, fără ca regiunile și resursele de interes să fie controlate de facto de primii actori ajunși acolo.
IAC nu este un for de negociere interguvernamentală, dar este locul în care comunitatea spațială poate construi limbajul comun, standardele tehnice și presiunea profesională necesare pentru ca guvernele să acționeze. Industria trebuie să accepte că viteza și inovația nu o exonerează de responsabilitate; statele trebuie să elaboreze reguli înainte ca practicile incompatibile să se consolideze; cercetarea trebuie să furnizeze date și soluții verificabile.
ATLAC este un exemplu concret al modului în care o preocupare discutată inițial între experți poate fi transformată într-un proces multilateral în cadrul COPUOS. La Antalya ar trebui să conectăm mai bine inițiativele tehnice și comerciale cu procesele ONU. Tema „The World Needs More Space” nu ar trebui înțeleasă numai ca un îndemn la mai multe lansări, ci și ca nevoia de mai mult spațiu pentru cooperare, responsabilitate și participare.
„Privit din spațiu, Pământul nu are frontiere vizibile”
Dumitru-Dorin Prunariu: Activitatea mea internațională a urmărit, în forme diferite, aceeași idee: spațiul trebuie să rămână un factor de dezvoltare și cooperare, nu o nouă sursă de insecuritate. De la conducerea COPUOS și a Association of Space Explorers, la elaborarea Agendei Spațiale 2030, participarea în grupurile de experți ai ONU pentru securitatea spațială, promovarea măsurilor internaționale de apărare planetară și a Zilei Internaționale a Asteroizilor, coordonarea Grupului Global de Experți pentru Activități Lunare Sustenabile și inițierea ATLAC, am încercat să aduc perspectiva practică a omului care a văzut Pământul din afara lui în procesele de decizie internațională.
Privit din spațiu, Pământul nu are frontiere vizibile, iar atmosfera care protejează întreaga civilizație pare extrem de subțire. Această imagine nu este numai emoționantă; ea conduce la o concluzie strategică. Suntem interdependenți, iar marile riscuri nu respectă granițele. Modul în care vom administra spațiul cosmic va fi un test al maturității noastre politice și al capacității de a coopera înainte de apariția unei crize.
Pentru publicul din România, mesajul meu este că țara noastră poate avea un rol mai important decât ar sugera dimensiunea sa, dacă își alege inteligent prioritățile și le urmărește cu perseverență. Un stat care cumpără numai servicii rămâne dependent; un stat care formează specialiști, dezvoltă tehnologii și contribuie la reguli dobândește securitate, influență și respect. La IAC 2026 sper să discutăm nu doar cine va ajunge primul sau cine va avea cele mai mari capabilități, ci cum vom putea rămâne parteneri și vecini responsabili atunci când tot mai mulți actori vor ajunge acolo.
La patruzeci și cinci de ani după ce a privit pentru prima dată Pământul de pe orbită, Dumitru-Dorin Prunariu vorbește despre spațiu nu doar ca despre o frontieră a explorării, ci ca despre un domeniu care trebuie administrat responsabil. Între cosmonautul care a văzut o planetă fără frontiere și expertul care contribuie astăzi la definirea mecanismelor internaționale pentru activitățile lunare există aceeași idee fundamentală: cooperarea trebuie construită înainte ca rivalitatea să devină conflict. Spațiul nu mai este doar o destinație. Este o responsabilitate. Iar testul, așa cum spune chiar el, abia începe.
Citește și
