Nicușor Dan, vizită la Dana 78 din portul Constanța după explozia dronei

2 Min Citire

Nicușor Dan a vizitat Dana 78 din portul Constanța după explozia dronei

Președintele Nicușor Dan a efectuat o vizită la Dana 78 din portul Constanța, locul unde vineri a avut loc explozia unei drone maritime, și a analizat procesul de modernizare a sistemului operativ al Poliției de Frontieră pentru supravegherea litoralului și a frontierei maritime.

La sediul SCOMAR, sistemul operativ utilizat de Poliția de Frontieră Română, președintele a evaluat capabilitățile actuale și procesul de modernizare în desfășurare. Conform șefului statului, sistemul este proiectat pentru detectarea și identificarea ambarcațiunilor civile, de la bărci de pescuit și ambarcațiuni de agrement până la nave comerciale și ambarcațiuni rapide.

Despre noile provocări de securitate din mediul maritim, Nicușor Dan a spus că a discutat cu specialiștii despre necesitatea adaptării continue la amenințări. „Platformele maritime de mici dimensiuni, cu profil redus, inclusiv anumite tipuri de drone marine, reprezintă o categorie de amenințări care nu se regăsea printre obiectivele pentru care sistemul a fost conceput inițial”, a scris pe facebook Nicușor Dan.

În Portul Militar Constanța, președintele a evaluat capabilitățile și nivelul de pregătire ale Forțelor Navale Române. El a menționat că România se află într-un proces amplu de modernizare și înzestrare a forțelor sale armate, inclusiv pe componenta navală. „Chiar în luna următoare sunt programate noi livrări de echipamente care vor contribui la consolidarea capacităților de apărare ale țării”, afirmă președintele României.

Publicitate
Ad Image

La Dana 78, președintele a discutat cu specialiștii pirotehniști care au intervenit la fața locului și a primit o prezentare detaliată a operațiunii desfășurate. „Conform informațiilor primite, intervenția s-a desfășurat în conformitate cu procedurile și protocoalele stabilite, prioritatea absolută fiind securizarea zonei și protejarea populației, precum și a personalului implicat în misiune”, a scris Nicușor Dan.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *