Nicușor Dan transmite un mesaj de Ziua Independenței la Chișinău: Republica Moldova se află aproape de integrarea în Uniunea Europeană

2 Min Citire

Mesajul lui Nicușor Dan privind parcursul european al Moldovei

Președintele Nicușor Dan a participat joi seară la manifestările dedicate Zilei Independenței Republicii Moldova, fiind prezent în fața a mii de oameni adunați în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

Liderul de la București a fost primit cu mult entuziasm de mulțime, fiind întâmpinat cu ovații și scandări ununioniste de genul: ”Trăiască şi înflorească Moldova, Ardealul şi Ţara Românească”.

În cadrul discursului său, șeful statului a accentuat progresele făcute de Chișinău și a subliniat că integrarea europeană este tot mai aproape de a deveni realitate. Acesta le-a transmis cetățenilor că Republica Moldova mai are „doar puţin până când să intre acolo unde îi este locul, în Uniunea Europeană”. De asemenea, Nicușor Dan a evidențiat rolul conducerii politice și al cetățenilor în acest proces istoric, afirmând că țara „are conducătorii care ştiu să o ducă acolo şi vă are pe voi, cei care susţineţi asta”.

Nicuşor Dan a apelat la repere filosofice pentru a descrie rezistența istorică a moldovenilor în fața tentativelor de asimilare sau represiune.

Publicitate
Ad Image

„Ştiţi că Hegel a definit istoria ca fiind istoria conştiinţei şi oamenii din locurile astea au dovedit, de-a lungul timpului, că au conştiinţă colectivă în ciuda opresiunilor, în ciuda deportărilor, ei şi-au păstrat cultura, tradiţiile, identitatea şi acum mai este doar puţin până când Republica Moldova să intre acolo unde îi este locul, în Uniunea Europeană. Are conducătorii care ştiu să o ducă acolo şi vă are pe voi, cei care susţineţi asta”, a spus Nicuşor Dan, în scurtul discurs ţinut în faţa moldovenilor.

În încheierea intervenției sale, președintele a făcut o paralelă cu lupta de rezistență a vecinilor ucraineni, arătând că aceștia reprezintă un exemplu clar că „atunci când există conştiinţă şi când oamenii îşi apără identitatea, nimic nu le poate sta în cale”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *