Președintele României, Nicușor Dan, a vizitat joi orașul Cahul, în drum spre Chișinău, unde participă la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Șeful statului a evidențiat legăturile dintre cele două țări și proiectele susținute de România în regiune.
Nicușor Dan a descris Cahulul drept un „reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova” și a subliniat importanța comunității locale în păstrarea valorilor comune.
„În drum spre Chișinău, am făcut o oprire pentru a vizita orașul Cahul, reper important al identității, culturii și spiritului românesc din Republica Moldova. Mi-a făcut plăcere să descopăr un oraș cu o istorie bogată, cu oameni harnici, cu o comunitate care a știut să păstreze și să transmită mai departe valorile pe care le împărtășim”, a scris președintele pe rețelele de socializare.
Legăturile dintre România și Republica Moldova, reflectate în proiectele locale
Șeful statului a arătat că relația dintre România și Republica Moldova se manifestă în domenii precum educația, cultura, economia și cooperarea dintre comunitățile locale.
„La Cahul regăsim legături între România și Republica Moldova în educație, cultură, economie, în proiectele comunităților locale și, mai presus de toate, în relațiile dintre oameni”, a transmis Nicușor Dan.
Președintele a amintit și sprijinul financiar acordat de România pentru dezvoltarea infrastructurii culturale și educaționale din Cahul.
„De aceea, România a contribuit cu fonduri la construcția unui nou sediu pentru Teatrul «Bogdan Petriceicu Hașdeu» și pentru modernizarea unui cămin al Universității din Cahul”, a precizat acesta.
Nicușor Dan a evidențiat, totodată, contribuția autorităților locale, a instituțiilor de învățământ și cultură, a antreprenorilor și a tinerilor la dezvoltarea orașului și la consolidarea relațiilor dintre cele două state.
Președintele României a declarat că a „apreciat eforturile autorităților locale, ale instituțiilor, ale profesorilor, oamenilor de cultură, antreprenorilor, tinerilor și ale tuturor celor care contribuie zi de zi la dezvoltarea Cahulului și la consolidarea relației dintre Republica Moldova și România”.

