Nicușor Dan, la finalul consultărilor: Vom continua până se cristalizează o majoritate pro-occidentală

2 Min Citire

Președintele: Vom continua consultările până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală

Președintele a anunțat, la finalul consultărilor de la Palatul Cotroceni, că procesul va continua până la identificarea unei majorități funcționale pro-occidentale în Parlament.

Șeful statului a declarat că, în cadrul întâlnirilor cu partidele și formațiunile parlamentare, fiecare delegație și-a prezentat poziția și condițiile pentru participarea la guvernare sau susținerea unui Executiv.

„Am avut astăzi, la Palatul Cotroceni, consultări cu partidele și formațiunile politice parlamentare, pentru identificarea premiselor deblocării actualei crize politice și conturării unei formule de guvernare cât mai stabile”, a declarat șeful statului la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.

Acesta precizează că fiecare delegație și-a prezentat poziția și condițiile pentru participarea la guvernare sau susținerea unui Executiv: „În cadrul convorbirilor, fiecare delegație și-a prezentat poziția, și-a argumentat constrângerile și a precizat în ce condiții ar avea disponibilitatea de a participa la guvernare sau de a susține un nou Executiv”.

Publicitate
Ad Image

Președintele afirmă că le-a cerut partidelor să indice o majoritate funcțională în Parlament: „Încă din discuțiile informale purtate după adoptarea moțiunii de cenzură, solicitarea mea a fost ca partidele să indice majoritatea pe care o pot coagula, în acord cu matematica parlamentară, care să poată asigura susținerea unui Guvern. Vom continua seria de consultări până când se va cristaliza o variantă de majoritate solidă, pro-occidentală”.

Președintele a făcut un apel public. Acesta spune că este același pe care l-a subliniat și în cadrul întâlnirilor cu partidele: „Este esențial ca partidele să dea dovadă de responsabilitate, de maturitate și să ajungă, într-un timp rezonabil, la un numitor comun, cu formule coerente și propuneri viabile”.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *