Poziția NATO față de amenințările iraniene
NATO a transmis miercuri că este pregătită să răspundă oricărei amenințări și să își apere aliații, după ce Financial Times a relatat că Iranul a analizat posibilitatea unor atacuri asupra unor obiective militare americane din Europa în cazul unei noi escaladări a conflictului de către președintele Donald Trump.
Informațiile publicate pe 19 august 2026 se referă la posibile ținte din sud-estul Europei, inclusiv Bulgaria și Cipru. Potrivit a două surse apropiate regimului iranian citate de Financial Times, Teheranul ar fi evaluat opțiuni de represalii în afara Orientului Mijlociu dacă Statele Unite reiau sau extind operațiunile militare împotriva Iranului.
Un oficial NATO a declarat, pentru Reuters, că Alianța este pregătită să răspundă oricărei amenințări și va face ceea ce este necesar pentru apărarea tuturor statelor membre. Oficialul a indicat experiența recentă a sistemelor de apărare aeriană ale NATO, care au interceptat, în patru situații distincte, rachete balistice lansate din Iran și îndreptate spre Turcia.
„Așa cum s-a demonstrat la începutul acestui an, când sistemele de apărare aeriană ale NATO au interceptat cu succes, în patru ocazii separate, rachete balistice iraniene care se îndreptau spre Turcia, postura noastră de descurajare și apărare este puternică și eficientă”, a transmis oficialul Alianței, potrivit Reuters.
Potrivit Financial Times, forțele iraniene au evaluat posibilitatea unor atacuri asupra unor obiective americane din sud-estul Europei. Printre acestea s-ar afla Bulgaria, după ce autoritățile de la Sofia au aprobat luna trecută utilizarea bazei aeriene Bezmer de către aeronave americane de realimentare în aer. Informația nu înseamnă că un atac a fost decis sau autorizat de conducerea iraniană.
Cipru ar fi, de asemenea, inclus în scenariile analizate de Teheran. Pe insulă se află instalații militare britanice, iar o bază aeriană britanică a fost lovită de o dronă în luna martie. Potrivit informațiilor citate de Financial Times, această experiență a fost luată în calcul în evaluarea unor eventuale represalii.
Sursele citate de publicația britanică afirmă că Iranul a examinat separat și posibilitatea unor atacuri asupra cablurilor submarine de fibră optică din Strâmtoarea Ormuz, în cazul unei extinderi a conflictului.
Infrastructura submarină este esențială pentru comunicațiile internaționale și pentru transmiterea datelor. Un atac asupra unor astfel de obiective ar putea avea consecințe care depășesc zona militară și ar putea afecta comunicațiile și serviciile digitale.
Informațiile publicate de Financial Times descriu opțiuni evaluate de forțele iraniene, nu o decizie confirmată privind lansarea unor atacuri în Europa.
Potrivit publicației, eventualele represalii ar depinde de acțiunile Washingtonului și de o eventuală reluare sau intensificare a operațiunilor militare americane împotriva Iranului. Analiști citați de Financial Times apreciază că Iranul dispune de capacități reale de a amenința ținte aflate la distanță, însă posibilitățile sale sunt limitate de raza de acțiune și de încărcătura rachetelor disponibile.
Teheranul a demonstrat însă că ia în calcul operațiuni împotriva unor obiective aflate mult dincolo de Orientul Mijlociu. Washingtonul a acuzat Iranul că a lansat, la începutul acestui an, mai multe rachete spre baza americano-britanică Diego Garcia din Oceanul Indian, aflată la aproximativ 4.000 de kilometri de Iran, însă proiectilele nu și-au atins ținta.
Raportul Financial Times apare într-un moment în care negocierile dintre Washington și Teheran privind Strâmtoarea Ormuz au ajuns într-un punct dificil, iar ambele părți au transmis mesaje tot mai dure.
Pentru NATO, eventualele atacuri asupra unor obiective americane aflate pe teritoriul unor state membre ar ridica o problemă de securitate mult mai amplă decât actuala confruntare din Orientul Mijlociu.
Deocamdată, nu există informații publice care să arate că Iranul a autorizat un atac asupra unui stat european. Reacția NATO indică însă faptul că Alianța tratează orice amenințare la adresa unui aliat ca pe o problemă de securitate colectivă.
