Miruță afirmă că MApN a achitat echipamente militare neprimite în termenul contractat
Miruță spune că Ministerul Apărării Naționale a plătit echipamente militare comandate, însă acestea nu au fost încă livrate, invocând limitările producătorilor și cererea ridicată din partea altor state.
Potrivit declarațiilor sale, România a plasat comenzi pentru sisteme militare în urmă cu doi ani, destinate operațiunilor Armatei Române. „România are niște comenzi care, ajungând în operațiunile Armatei Române, în administrarea Armatei Române, vor acoperi un spectru semnificativ de probleme pe care astăzi nu le putem adresa. N-au venit. Le-am plătit”, spune Miruță.
Acesta precizează că România a contractat Sistemul SHORAD/VHORAD, rachetele Mistral care au fost contractate deja prin SAFE, fiind primul contract semnat.
Acesta a mai enumerat și alte tipuri de achiziții. „Avem prin SAFE, nu este deja contractat, dar așteptăm rezultatul birocrației (…) pentru a putea face contractele – sistemele Skyranger, Skynex sunt sisteme care adresează astfel de probleme.”
„Avem radarele, acele radare pe care le-am proiectat să le comandăm în SAFE, fix pentru astfel de situații. Mai avem radarele Armatei Române pentru care am comandat piese de schimb pentru a le crește eficiența. Le-am comandat, le-am plătit, n-au venit”, declară Miruță.
Acesta spune că echipamentele militare care au fost comandate și nu au venit pentru că există o limită de producători și mai sunt și state care își doresc aceste achiziții.

