Mihai Fifor a comentat discursul susținut de Ursula von der Leyen la Strasbourg pe 16 septembrie, apreciind că acesta reflectă o schimbare strategică importantă în domeniul securității europene. El subliniază că Europa își propune să treacă de la creșterea bugetelor militare la dezvoltarea unei capacități reale de apărare.
Inițiative pentru o arhitectură europeană de securitate
În opinia lui Fifor, una dintre provocările majore ale Europei a fost construirea unei apărări europene puternice fără a dubla rolul NATO. Ursula von der Leyen a propus o nouă Strategie Europeană de Securitate, care să țină cont de realitățile actuale și să fie susținută de mecanisme concrete pentru implementare.
Fifor evidențiază propunerea unui mecanism denumit „Articol 4 european”, care ar permite coordonarea unui răspuns comun al statelor membre atunci când securitatea unuia dintre ele este amenințată sub pragul unui atac armat. Acest mecanism ar completa cooperarea cu NATO, fără a crea o structură paralelă, valorificând instrumentele economice, financiare, diplomatice, cibernetice și de reglementare ale Uniunii Europene.
De asemenea, Mihai Fifor atrage atenția asupra propunerii de creare a unui Consiliu European de Securitate, care să reunească liderii statelor membre UE și parteneri strategici precum Regatul Unit, Canada, Norvegia și Ucraina. Acest consiliu ar contribui la definirea unei arhitecturi de securitate adaptate noii realități geopolitice.
România și utilizarea creditului prin SAFE
Referitor la România, Fifor menționează faptul că țara gestionează un împrumut de aproape 16 miliarde de euro obținut prin mecanismul SAFE, pentru care s-au asumat contracte importante. El consideră că fondurile nu ar trebui utilizate exclusiv pentru achiziții de echipamente moderne pentru armată, ci și pentru dezvoltarea capacităților de producție prin transfer de tehnologie, know-how și inovare.
Fifor subliniază necesitatea unei politici externe ferme și a unor politici interne predictibile, care să sprijine dezvoltarea industriei de apărare și să consolideze rolul României în noua arhitectură europeană de securitate. El avertizează că România se poate menține într-o poziție pasivă sau poate să-și recâștige influența și să devină un actor relevant pe scena europeană.
