Kelemen Hunor susține că înregistrarea cu András Demeter a fost folosită cu scop politic
Kelemen Hunor a declarat că înregistrarea care îl vizează pe András Demeter a fost scoasă „ca să lovească” și a fost prezentată fără context, având un impact politic și public calculat.
Liderul UDMR a explicat la Euronews că în 2011 a discutat personal cu András Demeter despre cumpărarea Radio Chișinău de către Radio România și că a susținut proiectul încă de atunci. Potrivit lui Kelemen Hunor, instituția media din Republica Moldova se afla într-o situație dificilă și că, în lipsa intervenției României, exista riscul ca „rușii, prin interpuși sau direct” să preia controlul.
Referitor la înregistrarea controversată, liderul UDMR a afirmat că aceasta ar fi fost realizată în noiembrie 2025 și publicată abia acum, într-un moment ales deliberat pentru a produce un impact politic și public maxim. El a susținut că episodul care a generat scandalul a fost „etnicizat” și prezentat fără context. Despre pasajul despre „interesul național” și apartenența etnică, Kelemen Hunor a spus: „A zis ironic, nu a zis direct”.
Potrivit lui Kelemen Hunor, András Demeter ar fi încercat să redea discuțiile purtate cu procurorii care investigau presupusul prejudiciu legat de achiziția Radio Chișinău. Totodată, liderul UDMR a condamnat limbajul vulgar folosit de Demeter și a spus că demisia acestuia a fost „un gest responsabil”, necesar pentru a opri escaladarea scandalului și pentru a evita stigmatizarea UDMR.
Kelemen Hunor a subliniat că formațiunea a ales să „stingă incendiul” rapid pentru a preveni amplificarea tensiunilor politice și etnice. Întrebat despre momentul apariției înregistrării, el a avansat două ipoteze, menționând că varianta cea mai plauzibilă este legată de nemulțumiri apărute în urma evaluărilor managerilor instituțiilor de spectacole. A respins ideea unei conspirații politice mai largi, dar a remarcat că „astfel de coincidențe nu există în politică”.
Liderul UDMR a revenit și asupra contextului politic din 2011, afirmând că achiziția Radio Chișinău a reprezentat „o decizie politică a statului român” și „o chestiune de oportunitate strategică” pentru România în raport cu Republica Moldova.

