JD Vance consideră „inacceptabilă” moartea tânărului din Marea Britanie

3 Min Citire

JD Vance consideră inacceptabilă moartea tânărului din Marea Britanie

Vicepreședintele american JD Vance a condamnat moartea lui Henry Nowak, studentul de 18 ani ucis în Southampton, și a criticat politicile europene privind migrația.

JD Vance a reacționat vineri după publicarea unor imagini cu intervenția poliției la locul atacului și după condamnarea agresorului la închisoare pe viață. Pe rețeaua X, oficialul american a scris că Henry Nowak „ar trebui să fie încă în viaţă astăzi şi ar fi dacă ultimele generaţii de elite europene ar fi rezistat politicii de ură de sine şi invaziei masive a migranţilor, mulţi dintre aceştia dispreţuind Occidentul”.

El a mai precizat că „Henry este departe de a fi primul care şi-a pierdut viaţa atât de inutil şi mă tem că nu va fi ultimul”.

JD Vance s-a referit și la modul în care autoritățile au intervenit după atac, afirmând că „Henry Nowak a murit în acelaşi fel în care moare o civilizaţie: abandonat, încătuşat de autorităţile care nu au avut încredere în el şi nici nu le-a păsat de el, acuzat de crime motivate de ură pe care nu le-a comis”.

Publicitate
Ad Image

Cazul a revenit în atenția publică după publicarea unor imagini surprinse la momentul intervenției poliției. Înregistrările îl arată pe Henry Nowak întins la pământ, grav rănit, în timp ce agenții discută cu agresorul.

Vickrum Digwa, un tânăr sikh în vârstă de 23 de ani, a fost condamnat luni la închisoare pe viață fără posibilitatea eliberării timp de 21 de ani pentru uciderea lui Henry Nowak.

Atacul a avut loc pe 3 decembrie 2025, în Southampton, în sudul Angliei, în timp ce tânărul se întorcea de la o petrecere. Imediat după incident, agresorul a declarat polițiștilor că a fost victima unei agresiuni cu caracter rasist și că a acționat în legitimă apărare după ce ar fi fost insultat și lovit.

În imaginile făcute publice după sentință, Henry Nowak apare întins la sol și le spune polițiștilor că nu poate respira și că a fost înjunghiat. Înregistrările arată că agenții discută mai întâi cu Vickrum Digwa, aflat în picioare lângă locul incidentului, apoi îl încătușează pe Henry Nowak, pe care îl informează că este arestat, însă acesta nu mai reacționează.

Difuzarea imaginilor a stârnit critici la adresa poliției din Hampshire și numeroase reacții în spațiul public. Printre cei care au comentat se numără și Elon Musk, care și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care au acționat forțele de ordine.

Potrivit informațiilor apărute după publicarea imaginilor, Musk s-a declarat dispus să finanțeze o acțiune în justiție împotriva poliției din Hampshire.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *