Incendiu la un container de materiale sanitare în curtea Spitalului Militar din Brașov

1 Min Citire

Incendiu la un container de materiale sanitare în curtea Spitalului Militar din Brașov

Un incendiu a izbucnit, luni dimineață, la un container în care erau depozitate materiale sanitare, amplasat în curtea Spitalului Militar din municipiul Brașov.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, la fața locului intervin trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și o autospecială de hidroperforare, o autoscară, un echipaj de descarcerare și un echipaj SMURD.

Nu au fost comunicate, deocamdată, informații privind existența victimelor sau extinderea focului. La momentul redactării știrii, misiunea este în dinamică, iar echipajele acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *