Grindeanu a publicat pe Facebook imaginea bunicului său la Memorialul Durerii din Sighet, în secțiunea Banatului
Vineri, Grindeanu a postat pe Facebook imagini de la Memorialul Durerii din Sighet.
El spune că acest loc poartă greutatea suferinței a mii de români, dar că pentru el „nu reprezintă doar o lecție abstractă de istorie, ci o rană vie din istoria propriei familii”.
La secțiunea dedicată Banatului, se află și fotografia bunicului său, Mihai Imbrescu, „omul curajos care m-a crescut”.
„Pentru că a ales să nu tacă și să sprijine mișcarea de rezistență anticomunistă din Munții Banatului, a plătit cu ani grei de temniță și muncă silnică la Caransebeș, Timișoara și în lagărele de la Canal”, a scris Grindeanu pe rețelele de socializare.
Deși calvarul său nu s-a consumat în celulele de la Sighet, „spiritul și jertfa sa se regăsesc în fiecare nume de pe aceste panouri”.
El adaugă că suferința bunicului său, la fel ca cea a tuturor celor onorați la Sighet, trebuie să ne aducă aminte că avem datoria de a nu uita și de a apăra zi de zi valorile democratice:
„Și, mai ales, de a ne asigura că umbrele acelui trecut nu vor mai întuneca vreodată destinul României”.

