Germania se opune planului prin care Canada ar urma să primească statutul de „membru asociat” al Uniunii Europene, o formulă lansată de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a marca o apropiere fără precedent între Bruxelles și Ottawa. Berlinul nu este singurul care privește cu rezerve această inițiativă. Mai multe guverne europene consideră că propunerea riscă să creeze confuzii juridice și instituționale, în condițiile în care tratatele Uniunii nu prevăd un asemenea statut.

Controversa a izbucnit într-un moment delicat pentru relațiile transatlantice, cu doar câteva zile înaintea summitului UE–Canada, programat pentru 29–30 octombrie, la Montreal. Cele două părți pregătesc un acord politic menit să extindă cooperarea în domenii strategice, de la apărare și tehnologii avansate până la energie și materii prime critice. Numai că, înainte de a decide cât de departe poate merge această apropiere, capitalele europene trebuie să se pună de acord asupra felului în care va fi definită relația cu statul nord-american.

Potrivit informațiilor publicate de Politico, pe baza discuțiilor cu diplomați europeni, Germania solicită eliminarea expresiei „membru asociat” din proiectul declarației comune pregătite pentru reuniunea de la Montreal. Franța, Italia și Belgia se numără printre statele care au exprimat obiecții, iar în total cel puțin opt guverne ar avea rezerve față de această titulatură.

Berlinul nu contestă parteneriatul cu Ottawa, ci statutul propus de Bruxelles

În centrul disputei se află o problemă pe care diplomații europeni o consideră mai importantă decât o simplă alegere de cuvinte: ce înseamnă, în practică, să fii membru asociat al Uniunii Europene?

Germania susține aprofundarea relațiilor economice și strategice cu Canada, dar apreciază că noua formulă ar trebui definită înainte de a fi introdusă într-un document politic. O parte dintre guvernele reticente sunt nemulțumite și de modul în care Ursula von der Leyen a lansat propunerea, fără ca statele membre să fi stabilit în prealabil limitele și implicațiile acesteia.

Problema este cu atât mai sensibilă cu cât Uniunea Europeană dispune deja de mai multe instrumente juridice pentru cooperarea cu țări terțe. Există acorduri de asociere, parteneriate strategice și formule speciale de participare la programe europene, însă niciuna nu echivalează cu apartenența la UE. Introducerea unui nou termen, fără precizarea drepturilor și obligațiilor aferente, ar putea alimenta așteptări pe care instituțiile europene nu sunt pregătite să le îndeplinească.

Această îngrijorare a fost exprimată și de Bernd Lange, președintele Comisiei pentru comerț internațional din Parlamentul European. Deși susține o relație mai strânsă cu Canada, eurodeputatul consideră că titulatura de „membru asociat” poate fi înșelătoare, tocmai pentru că nu corespunde unui statut consacrat în arhitectura juridică a Uniunii.

Discuția nu privește, așadar, o eventuală aderare a Canadei la UE. Tratatul privind Uniunea Europeană rezervă această posibilitate statelor europene, iar Ottawa nu urmărește un asemenea obiectiv. Miza este găsirea unei formule care să permită Canadei să participe mai intens la proiecte și consultări europene, fără a crea impresia că ar dobândi drepturile unui stat membru.

Ursula von der Leyen vrea o alianță strategică între Europa și Canada

Inițiativa care a provocat aceste divergențe a fost prezentată de Ursula von der Leyen la 16 septembrie, în discursul privind starea Uniunii, susținut în Parlamentul European de la Strasbourg. În prezența premierului canadian Mark Carney, șefa Comisiei a pledat pentru transformarea parteneriatului existent într-o alianță mult mai ambițioasă, capabilă să răspundă schimbărilor economice și geopolitice.

Viziunea Bruxellesului pornește de la ideea că Uniunea Europeană și Canada au interese comune într-o lume în care securitatea economică depinde tot mai mult de accesul la tehnologii, energie, materii prime și capacități industriale. Cooperarea în domeniul apărării, dezvoltarea inteligenței artificiale, securitatea cibernetică și protejarea infrastructurii critice sunt printre domeniile în care Comisia Europeană dorește să avanseze.

Arctica ocupă, de asemenea, un loc important în această strategie. Deschiderea treptată a unor noi rute maritime și competiția pentru resurse transformă regiunea într-un spațiu de interes direct atât pentru Canada, cât și pentru statele europene. În aceste condiții, Bruxellesul consideră că apropierea de Ottawa ar putea contribui la consolidarea securității și a capacității de acțiune a partenerilor occidentali.

Relația dintre cele două părți nu începe însă de la zero. Uniunea Europeană și Canada sunt legate prin acordul comercial CETA, aplicat provizoriu din septembrie 2017, care a facilitat schimburile economice și a redus numeroase bariere comerciale. În iunie 2025, cele două părți au semnat și un parteneriat în domeniul securității și apărării, prin care și-au asumat o cooperare mai strânsă în industria militară, securitatea maritimă, mobilitatea militară și combaterea amenințărilor cibernetice.

Pentru guvernul condus de Mark Carney, aprofundarea relației cu Europa face parte și din eforturile de diversificare a legăturilor economice ale Canadei, într-un context marcat de tensiuni comerciale și politice cu Statele Unite.

Prin urmare, între Bruxelles și Ottawa există deja o bază solidă pentru un parteneriat extins. Ceea ce nu este încă limpede este dacă această relație are nevoie de un statut instituțional nou sau dacă poate fi dezvoltată prin acordurile și mecanismele existente.

România susține cooperarea nucleară cu Canada. Austria are o poziție diferită

Negocierile pentru summitul de la Montreal au scos la iveală și alte diferențe de viziune între statele membre, dincolo de controversa privind titulatura de „membru asociat”.

Una dintre acestea privește energia nucleară. Potrivit diplomaților citați de Politico, Austria se opune includerii unor angajamente explicite privind extinderea cooperării în acest sector, în timp ce Franța, România și Slovacia susțin menționarea sa în documentul final.

Pentru București, subiectul are o relevanță care depășește cadrul diplomatic al reuniunii. România are o relație de lungă durată cu industria nucleară canadiană, centrala de la Cernavodă utilizând tehnologia CANDU. Dezvoltarea cooperării dintre Uniunea Europeană și Canada în acest domeniu ar putea consolida parteneriate industriale și energetice deja existente.

Pozițiile diferite ale statelor membre reflectă, de fapt, vechea controversă europeană privind rolul energiei nucleare. Unele guverne o consideră esențială pentru securitatea aprovizionării și reducerea emisiilor, în timp ce altele rămân reticente față de extinderea acestui sector.

Din acest motiv, negocierile privind declarația comună nu se limitează la definirea relației politice cu Ottawa. Ele ating și teme asupra cărora Uniunea Europeană nu are întotdeauna o poziție unanimă, chiar dacă există un interes comun pentru întărirea parteneriatului transatlantic.

Summitul de la Montreal, un test pentru ambițiile europene

Liderii europeni și canadieni încearcă acum să transforme propunerile politice într-un program de cooperare cu obiective și termene concrete. Potrivit informațiilor apărute în presa europeană, proiectul declarației comune include șase direcții prioritare, ale căror rezultate ar urma să fie evaluate după primele șase luni, înaintea unui bilanț mai amplu în 2027.

Printre proiectele discutate se află extinderea colaborării în cercetare și educație, dezvoltarea infrastructurii digitale, consolidarea lanțurilor de aprovizionare cu materii prime critice și atragerea investițiilor în sectoare strategice.

Canada participă deja, din 2024, la o componentă importantă a programului european de cercetare Horizon Europe. Prin urmare, apropierea pe care o propune Comisia nu ar însemna deschiderea complet nouă a cooperării, ci extinderea unor mecanisme care funcționează deja.

Totuși, această perspectivă nu a eliminat reticențele unor capitale. Diplomații europeni încearcă să găsească o formulă de compromis care să păstreze ambiția strategică a parteneriatului, fără să creeze un precedent instituțional insuficient clarificat.

O variantă ar fi ca declarația de la Montreal să se concentreze asupra proiectelor concrete, lăsând pentru o etapă ulterioară eventuala definire a unui statut special. Astfel, cooperarea în apărare, tehnologie sau energie ar putea avansa independent de disputa privind denumirea relației.

Pentru Ursula von der Leyen, summitul reprezintă o oportunitate de a demonstra că Uniunea Europeană poate construi parteneriate strategice mai flexibile și mai apropiate decât cele tradiționale. Pentru Germania și celelalte state reticente, este important ca această deschidere să nu depășească limitele instituționale fără un acord politic clar.

La 23 octombrie 2026, Canada nu deține statutul de membru asociat al Uniunii Europene, iar decizia privind introducerea unei asemenea formule rămâne deschisă.

Summitul de la Montreal va arăta dacă Bruxellesul și Ottawa pot depăși disputa terminologică și pot conveni asupra unui parteneriat mai profund. Dincolo de formulările diplomatice, adevărata miză este cât de mult sunt dispuse statele europene să integreze Canada în proiectele lor strategice, fără ca aceasta să devină membră a Uniunii.

Citește și